Ce au decis Japonia şi China în privinţa Coreei de Nord

Premierul japonez Shinzo Abe a declarat sâmbătă că a convenit cu președintele chinez Xi Jinping ca țările lor să intensifice cooperarea în ce privește dosarul nord-coreean.



Cei doi lideri au avut o întrevedere în marja summitului APEC (Forumul de Cooperare Asia-Pacific), desfășurat la Da Nang, în Vietnam, conform Agerpres.

'La sfârșitul întâlnirii, președintele Xi a spus că aceasta este o întrevedere care marchează un nou început al relațiilor dintre Japonia și China', a afirmat Abe în fața presei.

El a menționat că a propus să se deplaseze în China la un moment oportun, după care președintele Xi să efectueze o vizită în Japonia.

Relațiile dintre China și Japonia, a doua și, respectiv, a treia economie mondială, sunt marcate de o îndelungată dispută teritorială legată de o serie de insule din Marea Chinei de Est.

'Având în vedere că situația cu Coreea de Nord se află într-o fază importantă, rolul pe care China trebuie să-l joace este foarte mare', a arătat prim-ministrul japonez.

Abe și Xi au convenit și asupra organizării unei trilaterale cu Coreea de Sud în cel mai scurt timp.

China și Japonia au căzut de acord, de asemenea, să accelereze discuțiile vizând implementarea timpurie a unui mecanism de cooperare între forțele lor militare, a mai spus Abe.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?