A murit unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România

A murit unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România
Omul de afaceri Dan Adamescu a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 68 de ani. Anunţul a fost făcut de nora sa, Adriana Constantinescu.
El deţinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă. De asemenea, era proprietarul hotelului Intercontinental din Bucureşti.
Avocatul lui Adamescu susţinea, la sfârşitul anului trecut, că omul de afaceri se afla la Terapie Intensivă, într-un spital privat, sora sa primind acceptul să stea într-o încăpere alăturată, pentru a-l putea supraveghea.
Adamescu executa, din 27 mai, pedeapsa de patru ani şi patru luni primită în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale. El făcuse şi o cerere de liberare condiţionată, care îii fusese însă respinsă, putând să mai facă una în luna februarie a acestui an.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au ridicat, la sfârşitul anului trecut, controlul judiciar pe cauţiune pentru Dan Adamescu, în dosarul falimentării Astra Asigurări. Procurorii fixaseră cauţiunea la 40 de milioane de lei în acest caz.
Dan Adamescu şi fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor Angela Toncescu au fost trimişi în judecată, în 20 decembrie, pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor în dosarul falimentării Astra Asigurări, alături de alte opt persoane cu funcţii de conducere în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei.
sursa: news.ro
Citește și:
- 08:35 - Românii așteaptă 3 ani pentru medicamente inovatoare. Guvernul a luat de la cetățeni, dar nu oferă acces la sănătate
- 08:28 - Ana Maria Păcuraru, transmisiune exclusivă din China. Strategia crucială a oficialilor chinezi
- 08:13 - Cel mai mare pelerinaj catolic din UE are loc în România. Președintele Ungariei participă la Șumuleu Ciuc
- 08:09 - Suspect înarmat, ucis de Serviciul Secret după ce a deschis focul în fața Casei Albe. Un trecător a fost împușcat
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













