Urmează o represiune în stilul Tiananmen? Conflictul escaladează la Hong Kong

 

Jurnaliștii din întreaga lume observă o schimbare a retoricii Beijingului și își manifestă îngrijorarea că lucrurile ar putea degenera la Hong Kong, unde conflictul devine din ce în ce mai violent și mai tensionat. 

Le Figaro vorbește despre o escaladare periculoasă a mișcării anti-Beijing, observă RFI Romania. Hong Kong s-a transformat într-un adevărat câmp de luptă. La sfârșitul săptămânii, a fost scena câtorva dintre cele mai violente confruntări de la începutul unei uriașe mișcări pro-democrație, care a durat trei luni.

Dar cât de departe va putea merge China pentru a opri protestele din Hong Kong? – se întreabă The Guardian.

Temerile de o represiune în stilul Tiananmen nu fac decât să alimenteze tulburările. Oficialii chinezi vorbesc nu numai despre „acte teroriste”, ci și despre „caracteristici ale revoluțiilor colorate”, devenind clar că exclud orice compromis.

Și, pe măsură ce temerile față de o intervenție directă a Beijingului cresc, se înmulțesc și cererile ca Regatul Unit să restabilească dreptul de ședere pentru cetățenii din Hong Kong.

Militanții pro-democrație susțin că Marea Britanie are responsabilitatea de a-i proteja pe rezidenții care dețineau pașapoarte britanice la predarea coloniei.

The New York Times remarcă declarația unui oficial din Hong Kong care a afirmat că pentru prima dată s-au putut vedea elemente de terorism în protestele antiguvernamentale.

Aceasta în timp ce ofițerii de poliție au ocupat poziții în jurul școlilor și s-au răspândit în rețeaua de metrou din Hong Kong după un weekend de demonstrații punctate de violență și vandalism.

Xinhua, principala agenție de știri din China, a transmis că manifestanțiile din weekend au arătat că protestatarii erau hotărâți să împingă Hong Kong în haos, ca parte a unei „revoluții colorate” - termenul folosit acum de partid pentru insurecția despre care spune că este susținută de Occident.

South China Morning Post, un ziar de limbă engleză ce apare în Hong Kong, îi avertizează pe protestatari că, pe măsură ce valul contestării crește, la fel ca și amploarea exercițiilor militare ale Beijingului, se întețesc și discuțiile despre „revoluția colorată”.

Iar vestea proastă este că, după cât se pare, această retorică în ascensiune este asociată cu recenta demonstrație de forță.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?