Statele Unite au anunţat vânzarea a 32 de avioane stealth de ultimă generaţie F-35 către Polonia

 

SUA au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea a 32 de avioane stealth de ultimă generaţie F-35 către Polonia, în sumă de 6,5 miliarde de dolari. Tranzacţia ar putea alimenta tensiunile cu Moscova.

Acordul prevede vânzarea a 32 de avioane de vânătoare fabricate de Lockheed Martin şi 33 de reactoare F-135 Pratt and Whitney, însoţite de armamentul şi sistemele de navigaţie necesare, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat, conform Agerpres.

Prin onorarea acestei comenzi a Varşoviei, anunţată în iunie cu prilejul vizitei preşedintelui polonez Andrzej Duda la Washington, Statele Unite vor să "echipeze un aliat cheie al NATO cu avionul de vânătoare cel mai avansat din lume" şi "să-i reducă dependenţa de echipamentele ruseşti depăşite", a comentat un oficial din Departamentul de Stat.

Membrii Congresului american pot contesta această tranzacţie în termen de 30 de zile, ceea ce nu s-a întâmplat însă de câteva decenii.

Polonia se numără printre ţările membre ale NATO care alocă cel puţin 2% din PIB pentru apărare. Varşovia a fost de acord în 2017 să crească treptat cheltuielile pentru apărare, de la 2% la 2,5% din PIB, ceea ce înseamnă că bugetul anual ar trebui să se majoreze de aproape două ori, până la circa 80 de miliarde de zloţi (21 de miliarde de dolari) până în 2032.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?