Structura pe care o îmbracă Parlamentul, ține de sistemul constituțional din fiecare societate, de necesitatea realizării anumitor cerințe sociale, în special în perioada de tranzitie, cum este cazul societăților foste comuniste. În ultimă instanță, modul de constituire și funcționare al Parlamentului ține de însăși identitatea și independența fiecărei națiuni, ea fiind o componentă a suveranității naționale.
Începuturile sistemului constituțional în Țările Române își au originea în redactarea Regulamentului Organic, lege cvasi-constituțională promulgată ulterior tratatului de la Adrianopol, între 1832-1832, promulgată de autoritățile imperile rusești în Țara Românească și Moldova. Documentul deși conservator în esență, a generat os erie de reforme care au bus bazele occidentalizării societății din cele două principate.
Tratatul de la Adrianopl a fost semnat la 14 septembrie 1829, la încheierea războiului dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman. Pentru Principatele Române, tratatul prevedea recunoașterea domniei pe viață a principilor aleși, fixa hotarul dintre Imperiul Otoman și Muntenia pe tavlegul Dunării și restituia raialele Brăila, Giurgiu și Turnu Măgurele. Prin acest tratat se consfințea scăderea considerabilă a puterii Sublimei Porți asupra Țărilor Române în favoarea celei țariste.
Proclamația de la Islaz este considerată primul act constituțional al României.Programul adoptat la 9 iunie 1848 de mișcarea revoluționară din Țara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. La 11 iunie, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu este nevoit să accepte termenii proclamației și să recunoască guvernul revoluționar provizoriu. Proclamația de la Izlaz a avut forma și valoarea unui act constituțional. Între cele 22 de prevederi ale sale se remarcă: independența administrativă și legislativă, separația puterilor, egalitatea drepturilor politice, alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani, reducerea listei civile a domnitorului, emanciparea clăcașilor, emanciparea israeliților și drepturi politice pentru compatrioții de altă credință, dezrobirea țiganilor, instrucțiune egală, înființarea unor așezăminte penitenciare, crearea gărzii naționale.
Parlamentul bicameral își face apariția în urma Tratatului de la Paris, care a condus la separarea puterilor în stat, în cadrul caruia puterea legislativa era executatș colectiv de catre Domn și Adunarea Electiva (deputati alesi pe o perioada de sapte ani). Următorul pas îl reprezintă "Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris", conform caruia puterile statului erau încredințate domnitorului și Reprezentanței Naționale, aceasta din urma fiind alcatuit din Senat si Adunarea Deputatilor.
Constituția din 1866 conserva principiul bicameralismului, desi existau unele voci (amintim pe I.C. Bratianu), care militau pentru unicameralism. Astfel, legiuitorii erau Principele si Reprezentanta Nationala (Camera inferioara având prerogative aditionale fata de Senat, prin dreptul de configurare a bugetului de stat, dupa modelul ulterior al bicameralismului britanic, unde Camera Comunelor avea largi atributii în materie financiara si bugetara).
Puterea legislativă își păstrează structura și în Constituția din 1923, dar prin legea fundamentală, promulgată de Carol al II-lea în 1938, forul legislativ are puteri limitate în comparație cu Suveranul.
Parlamentul României devine monocameral în anul 1946, prin Decretul de Lege Nr. 2278, sistem desăvârșit prin Constituția din 1948. Astfel la exact un secol de la Proclamația de la Islaz, se înființează Marea Adunare Generală. Unicameralismul a dăinuit până în martie 1990 când a fost promulgat Decretul-Lege nr. 92, act normativ care privește alegerea Parlamentului și a Președintelui României. Astfel se revine la tradiționalul parlament bicameral (cele două camere primesc denumirea de Senat, camera superioară, și Camera Deputaților, cea inferioară).
După evenimentele din decembrie 1989, când Ceașusescu a fost înlăturat de la putere, iar comunismul desființat, societatea românească s-a temut să înrcedințeze întreaga putere legislativă unui Parlament unicameral de teama revenirii la o nouă formă dictatorială. Astfel Constituția României din 1991 prevede înființarea Parlamentului bicameral. S-a pus în discuție, mai ales după promulgarea Consituției din 2003, abolirea bicameralismului și revenirea la un for legislativ cu o singură cameră.
