O zi cu vreme prietenoasă nu trebuie ratată de nici un turist aflat în vacanță la munte. Stratul gros de zăpadă care acoperă fiecare petic de pământ, cerul albastru, copacii încărcați de omăt, totul te îndeamnă să pornești în drumeție. Sigur că drumul nu este simplu, ba chiar te-ai putea vedea nevoit să dai înapoi la un moment dat, dar chiar și așa merită efortul.
Drumul de la Straja la Vâlcan îl parcurgi în vreo patru ore, spun localnicii. Nu ni s-a părut mult. Totuși ne-am gândit că n-ar strica să ne cruțăm cât mai mult puterile, așa că am închiriat un ATV.
"Ne apropiem de capătul drumului județean care trece prin stațiunea Straja. Peste câțiva zeci de metri va trebui să abandonăm ATV-ul și să o luăm și la pas".
N-am apucat să mergem prea mult pe jos că în calea noastră au apărut câțiva salvamontiști care se antrenau pentru competițiile ce urmează să fie organizate la Straja.
O bucată de drum am mers împreună. Suficient cât să descoperim că sub aspectul dur al salvamontiștilor se ascund suflete de aur și mult umor.
E un drum de legătură între Muntenia și Transilvania și a fost folosit și de Mihai Viteazul în deplasările lui militare către Ardeal, la luptele cu Batory, în drum spre Alba Iulia a trecut pe aici, prin Pasul Vâlcan, a venit de la Craiova, el fiind ban al Craiovei.
La un moment dat drumurile noastre s-au despărțit. Dar pe salvamontiști nu i-a lăsat inima să ne lase singuri, așa că unul dintre ei, căruia prietenii îi spun Piratul din Lupeni, a decis să ne însoțească.
Deși drumul nu era deloc ușor, frumusețea locurilor ne-a făcut să uităm de oboseală. Zăpada părea presărată cu mii de nestemate care străluceau în soare, iar culmile munților parcă ar fi stat de pază comorii ca niște adevărați soldați. Totuși, frigul pătrunzător și efortul ne-au adus cu picioarele pe pământ. ne-am dat seama că niște provizii n-ar fi stricat. Ne-ar fi ajutat să ne mai întremăm puțin.
Pe măsură ce înaintam, drumul devenea din ce în ce mai anevoios. Pe alocuri, zăpada trecea de genunchi.
Într-o oră, abia dacă am mai reușit să mai parcurgem câteva sute de metri. Lipsa de antrenament și-a spus cuvântul. Cu toate că ne-am fi dorit din tot sufletul să răzbatem prin nămeți, în cele din urmă am capitulat, dar fără regretul că am pornit la drum. Frumusețea locurilor a făcut ca fiecare pas să merite cu prisosință.
