O zi cu vreme prietenoasă nu trebuie ratată de nici un turist aflat în vacanţă la munte. Stratul gros de zăpadă care acoperă fiecare petic de pământ, cerul albastru, copacii încărcaţi de omăt, totul te îndeamnă să porneşti în drumeţie. Sigur că drumul nu este simplu, ba chiar te-ai putea vedea nevoit să dai înapoi la un moment dat, dar chiar şi aşa merită efortul.
Drumul de la Straja la Vâlcan îl parcurgi în vreo patru ore, spun
localnicii. Nu ni s-a părut mult. Totuşi ne-am gândit că n-ar strica să
ne cruţăm cât mai mult puterile, aşa că am închiriat un ATV.
"Ne apropiem de capătul drumului judeţean care trece prin staţiunea Straja. Peste câţiva zeci de metri va trebui să abandonăm ATV-ul şi să o luăm şi la pas".
N-am apucat să mergem prea mult pe jos că în calea noastră au apărut
câţiva salvamontişti care se antrenau pentru competiţiile ce urmează să
fie organizate la Straja.
O bucată de drum am mers împreună. Suficient cât să descoperim că sub
aspectul dur al salvamontiştilor se ascund suflete de aur şi mult umor.
E un drum de legătură între Muntenia şi Transilvania şi a fost folosit şi de Mihai Viteazul în deplasările lui militare către Ardeal, la luptele cu Batory, în drum spre Alba Iulia a trecut pe aici,
prin Pasul Vâlcan, a venit de la Craiova, el fiind ban al Craiovei.
La un moment dat drumurile noastre s-au despărţit. Dar pe salvamontişti
nu i-a lăsat inima să ne lase singuri, aşa că unul dintre ei, căruia
prietenii îi spun Piratul din Lupeni, a decis să ne însoţească.
Deşi drumul nu era deloc uşor, frumuseţea locurilor ne-a făcut să uităm
de oboseală. Zăpada părea presărată cu mii de nestemate care străluceau
în soare, iar culmile munţilor parcă ar fi stat de pază comorii ca
nişte adevăraţi soldaţi. Totuşi, frigul pătrunzător şi efortul ne-au
adus cu picioarele pe pământ. ne-am dat seama că nişte provizii n-ar fi
stricat. Ne-ar fi ajutat să ne mai întremăm puţin.
Pe măsură ce înaintam, drumul devenea din ce în ce mai anevoios. Pe alocuri, zăpada trecea de genunchi.
Într-o oră, abia dacă am mai reuşit să mai parcurgem câteva sute de
metri. Lipsa de antrenament şi-a spus cuvântul. Cu toate că ne-am fi
dorit din tot sufletul să răzbatem prin nămeţi, în cele din urmă am
capitulat, dar fără regretul că am pornit la drum. Frumuseţea locurilor
a făcut ca fiecare pas să merite cu prisosinţă.
