Articolele din categoria POLITICĂ:

Dragnea a modificat complet Legea Defăimării, în Comisia Juridică, după criticile ambasadorului SUA
Dragnea a modificat complet Legea Defăimării, în Comisia Juridică, după criticile ambasadorului SUA
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a reușit să modifice Legea Defăimării, după criticile aduse astăzi de ambasadorul SUA. Astfel, plenul Camerei a votat pentru reîntoarcerea Legii în comisii, iar la scurt timp, deputații din Comisia Juridică s-au reunit, eliminând total amenzile prevăzute, definiția defăimării sociale și pe cea a incitării la ură din lege, toate amendamentele fiind propuse chiar de Dragnea, care a venit la ședința Comisiei Juridice pentru a-și modifica proiectul propus. Concret, în forma actuală, legea are doar un scop educațional.Reamintim că astăzi, social-democraţii au căutat variante de modificare a "Legii Defăimării". Proiectul iniţiat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, propunea amenzi de până la o sută de mii de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunităţi. Iniţiativa lui Dragnea a stârnit controverse, fiind chiar subiectul unei petiţii online, pe motiv că duce atingere libertăţii de exprimare, potrivit Realitatea TV.
DOCUMENT. PNL a semnat un acord post-electoral cu PSRO. Ce conține proiectul
DOCUMENT. PNL a semnat un acord post-electoral cu PSRO. Ce conține proiectul
Singuri în alegeri, împreună după! Este modelul de protocol ales de PNL. După ce PSD care s-a aliat, în scris, cu ALDE şi UNPR, liberalii semnează şi ei cu partidul lui Mircea Geoană. Asta înseamnă că cele două partide vor avea candidaţi proprii, se vor ajuta în secţiile de vot şi vor face împreună majorităţi în consiliile locale. Cele două formaţiuni au semnat anul trecut, în aprilie şi un acord de colaborare parlamentară, potrivit Realitatea TV.
Deputații, discuții a la Caragiale. Contraziceri pe tema "Zilei Declarării Independenţei României" Alt tip
Deputații, discuții a la Caragiale. Contraziceri pe tema "Zilei Declarării Independenţei României"
Şedinţele conducerii Camerei Deputaţilor l-ar fi inspirat şi pe Caragiale. Parlamentarii s-au contrat minute bune, în şedinţa de luni, dacă Independenţa României, câştigată în 1877, ar trebui sărbătorită pe 9, 10 sau 11 mai. Apoi, nu s-au putut decide dacă ultimul cuvânt asupra proiectului, înainte de vot, trebuie să îl aibă comisia de Muncă, de Cultură sau, de ce nu, chiar de Apărare. Argumentul? Armata a asigurat independenţa României în urmă cu aproape 140 de ani, potrivit Realitatea TV.
Sava și Raețchi, către Zgonea: Haideți să stabilim ședința pentru deschiderea Zidului Parlamentului!
Sava și Raețchi, către Zgonea: Haideți să stabilim ședința pentru deschiderea Zidului Parlamentului!
Primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava și deputatul Ovidiu Raetchi au reacționat, astăzi, la ultima declarație a președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, pe tema deschiderii gardului Parlamentului pentru cetățeni, prin crearea unui spațiu verde și a unei zone de promenadă în jurul clădirii. "Haideți să stabilim prima ședință pentru deschiderea Zidului Parlamentului pentru cetățeni. Noi avem deja un grup de lucru format, facem parte dintr-o generație mai dinamică, nu avem nevoie de patru ani pentru a începe un proiect concret", i-au transmis Sava și Raețchi lui Zgonea, prin intermediul unui comunicat de presă.