//=Assets::insertQuantcastScript()?>
Articolele din categoria POLITICĂ:
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a declarat, joi seară, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", că sistemul bancar românesc "nu s-a îndreptat către agricultură, decât în ultima perioadă când a văzut că agricultura este unul dintre principalii finanțatori", punctând, în acest context, dificultatea pe care o întâmpină, în continuare, fermierii la bănci în a accesa creditele. "E multă birocrație din păcate", a subliniat ministrul Agriculturii.
Gelu Diaconu a trimis un comunicat de presă în care anunţă că nu va demisiona de la şefia ANAF, subliniind că în ce "privește solicitarea doamnei ministru Dragu de a îmi prezenta demisia, precizez cã nu îi voi da curs întrucât doresc sã fiu demis din funcție, astfel încât la finalizarea acestui dosar cineva sã-și asume consecințele acestei mãsuri". Acesta precizează că în opinia sa, este inacceptabil ca, fie din rea credințã, neștiințã sau exces de zel, ale uneia sau mai multor persoane, o instituție de importanța ANAF sã poatã fi destabilizatã, punând în pericol ținta de deficit structural și întreaga securitate economicã a României. Reamintim că acesta este acuzat de abuz în serviciu de DNA, în dosarul lui Mădălin Voicu.
Paul Dumitrescu, supravieţuitor al temniţelor comuniste, a acordat în 2013, cu doar un an îniante să moară, mai multe interviuri postului Realitatea Tv, şi ziarului Puterea. Închis de la 20 de ani, Dumitrescu a mărturisit cum studenţilor li s-a spus că vor fi bătuţi până vor fi omorâţi, cum a fost torturat de către călăul Ţurcanu şi cum, plin de sânge, umilit şi bătut, a stat în faţa directorului închisorii având curaj să îl înfrunte şi să îi spună că nu o să renunţe să înfrunte comunismul. Peste ani, s-a reîntâlnit pe stradă cu acelaşi director de închisoare şi a avut curaj să îl întrebe dacă îl mai ţine minte. Totodată, Paul Dumitrescu a mărturist chinuit de amintirea ororilor, că torţionarul Alexandru Vişinescu, comandantul închisorii de la Râmnicu Sărat, trebuie să plătească, pentru că absolut nimic nu se iartă şi nu se uită. Iar acum, la aproape 90 de ani, cu lacrimi în ochi, cu amintirea terorii indurate, a colegilor care au murit acolo, încă mai vorbeşte despre ororile din temniţe pentru că are o certitudine: nici lacrimile, nici sângele vărsat şi adevărul nu se uită, pentru că sunt crude, iar el simte că are datoria morală de a vorbi până la sfârşitul vieţii despre atrocităţile comunismului şi despre Genocidul de la Piteşti. Ataşate interviului sunt telegramele pe care acesta le-a trimis părinţilor din detenţie, pagini din dosarele de la CNSAS pe care le are Paul Dumitrescu, de unde rezultă că a fost turnat ani la rând chiar de către colegii lui de celulă de la Piteşti, dar şi fotografii.
Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, că ''uneori nu e nicio rușine să fii izolat într-un anumit peisaj politic, într-un anumit moment", punctând, în acest sens, că dacă ar fi acum liderul liberalilor, nu ar face nicio alianță, potrivit Agerpres.