Articolele din categoria POLITICĂ:

Legea defăimării, propusă de Liviu Dragnea, a fost amânată. Vot final, săptămâna viitoare
Legea defăimării, propusă de Liviu Dragnea, a fost amânată. Vot final, săptămâna viitoare
Amânare în cazul controversatei legi a defăimării: va intra la votul final abia săptămâna viitoare. Şedinţa în care trebuia să se dea votul final pe Legea defăimării propusă de Liviu Dragnea a fost suspendată, după ce PNL nu a reuşit să scoată legea de pe ordinea de zi, aşa cum a solicitat. Legea a trecut marţi de votul Comisiei Juridice, defăimarea fiind amendată cu până la 100 000 de lei, anunţă Realitatea Tv. Legea ar urma să se aplice inclusiv în cazul mesajelor postate pe Facebook. Iniţiativa legislativă a trecut anterior de Senat, iar miercuri urma să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Forma proiectului adoptat de Senat în octombrie 2015 poate fi consultată aici. Înainte de şedinţa Consiliului Exectiv PSD, Liviu Dragnea a declarat că el ţine mult la această lege, speră să fie adoptată de Camera Deputaţilor şi a adăugat că amenzile au fost majorate, tocmai pentru a fi descurajate defăimările în spaţiul public. Raportul Comisiei Juridice poate fi consultat la acest link.
Palmer: Trebuie să se recicleze cu adevărat în România. Autoritățile locale au un rol esențial Exclusiv
Palmer: Trebuie să se recicleze cu adevărat în România. Autoritățile locale au un rol esențial
Ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer, a declarat, luni, la Realitatea TV, că "sistemul de deșeuri în România nu funcționează cum trebuie", iar rezolvarea trebuie să implice "o abordare sistemică în care să vină toată lumea la masă" și să discute în vederea identificării soluțiilor. În acest context, ministrul a subliniat faptul că "trebuie să se recicleze cu adevărat în România", iar autoritățile locale au un rol esențial, în acest sens.
Gorghiu, atac la adresa PSD după raportul Curții de Conturi: Nu are cum să rămână fără consecință
Gorghiu, atac la adresa PSD după raportul Curții de Conturi: Nu are cum să rămână fără consecință
Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a criticat dur PSD, după ce ultimul raport al Curții de Conturi a arătat că majorarea în 2014 a Fondului de rezervă bugetară, aflat la dispoziția Guvernului, a avut loc de aproape 15 ori. Gorghiu a declarat că "genul acesta de minuni se întâmplă doar atunci când PSD este la guvernare și doar în an electoral", punctând că raportul confirmă comportamentul "interlop" al PSD. Mai mult, Gorghiu i-a solicitat președintelui PSD, Liviu Dragnea, să dea explicați în acest caz, notează Agerpres.
Prună, despre reducerea pedepsei pentru deținuții care scriu cărți: Aștept sugestii de la Educație
Prună, despre reducerea pedepsei pentru deținuții care scriu cărți: Aștept sugestii de la Educație
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, luni, după discuțiile purtate cu senatorii PSD, că așteaptă "sugestii de la reprezentanți ai Ministerului Educației" pentru a putea face o propunere cu privire la modificarea legii care prevede reducerea pedepsei pentru deținuții care scriu cărți. "Toți așteptăm de la Ministerul Educației să ne spună cum se face controlul științificității", a subliniat Prună. 
PSD şi-a ales preşedintele Consiliului Naţional. Mihai Fifor, propus de Dragnea, vot în unanimitate
PSD şi-a ales preşedintele Consiliului Naţional. Mihai Fifor, propus de Dragnea, vot în unanimitate
Liderii PSD s-au reunit, marţi, în cadrul Consiliului Naţional al partidului, pentru a alege şeful acestui for. Deşi favorit era Constantin Niţă, social-democraţii au decis, prin vot unanim, la propunerea lui Liviu Dragnea, ca preşedintele Consiliului să fie Mihai Fifor, liderul senatorilor. Reamintim că Fifor a fost respins în 2015, de către preşedintele Iohannis, pentru a prelua şefia Ministerului Transporturilor. Rovana Plumb, cea care a ocupat această funcţie, a anunţat încă de luni că nu va mai candida la această funcţie. Niţă este cel care în toamnă a vrut să devină omul numărul doi în PSD, adică preşedinte executiv al PSD.
Daciana Sârbu virează salariile angajaţilor săi din PE prin firma surorii lui Ponta.Drept la replică
Daciana Sârbu virează salariile angajaţilor săi din PE prin firma surorii lui Ponta.Drept la replică
Posibil conflict de interes în cazul Dacianei Sârbu în urma unei anchete realizate de pressone.ro. Banii pe care europarlamentarul Daciana Sârbu îi primește de la Parlamentul European pentru plata asistenților săi din România sunt gestionați de Exfin 2000 SRL, firmă de contabilitate la care cumnata ei, sora lui Victor Ponta, este asociat și administrator. Alți doi europarlamentari români folosesc serviciile aceleiași firme. UPDATE. În urma publicării articolului Dacina Sârbu a trimis un drept la replică readacţiei noastre, în care precizează că Serviciul financiar al Parlamentului European a menţionat că potrivit regulilor in vigoare, contractul nu presupune conflict de interese si este perfect legal.
Prună, după şedinţa PSD: Trebuie creat un orizont de așteptare scurt pentru ridicarea MCV
Prună, după şedinţa PSD: Trebuie creat un orizont de așteptare scurt pentru ridicarea MCV
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, luni, după întâlnirea cu senatorii PSD, că "trebuie creat un orizont de așteptare scurt" pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare pentru România, lucru care se poate "face printr-o serie de rapoarte pozitive ale Comisiei Europene". În acest context, Prună a punctat faptul că speră ca Executivul European "să fie în măsură să stabilească un calendar realist și cu termene clare pentru ridicarea mecanismului", după luna iunie, când va fi întocmit, după alte etape de procedură, un raport oral.
Alegerea primarilor în două tururi mai așteaptă. Legea, retrimisă la comisii
Alegerea primarilor în două tururi mai așteaptă. Legea, retrimisă la comisii
Victorie de etapă a PSD în faţa PNL, privind alegerea primarilor într-un singur tur. Social-democraţii au cerut și au reușit să retrimită legea la comisii, după ce au solicitat anularea rapoartelor pentru proiectul de act normativ iniţiat de PNL. Anterior, PNL ceruse ca proiectul de lege să fie reintrodus pe ordinea de zi a Senatului. Dacian Cioloş a susținut în Parlament, la ora 16.00, un discurs în cadrul căruia a precizat că Executivul nu poate modifica legislaţia fără acordul Parlamentului, adăugând că, în urma consultărilor pe care le-a avut cu partidele, nu a văzut opinii ferme privind modificarea legislaţiei pentru alegerile de anul acesta. Pe de altă parte, Tăriceanu a declarat, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului, că proiectul de lege va fi retrimis către comisii, întrucât raportele iniţiale de la comisii au fost declarate nule, prin vot majoritar. Astfel, procedura se reia, fiind necesare noi rapoarte de la Comisia Juridică, Comisia de Administraţie Publică şi Comisia de Constituţionalitate.