Politica· 2 min citire

Maria Grapini uimește iar: "În momentul în care ai numit tehnocrați, ne îndreptăm spre dictatură!"

Maria Grapini uimește iar: "În momentul în care ai numit tehnocrați, ne îndreptăm spre dictatură!"

Maria Grapini uimește iar: "În momentul în care ai numit tehnocrați, ne îndreptăm spre dictatură!"

Publicat7 feb. 2016, 18:08
Actualizat8 feb. 2016, 00:59

Europarlamentarul Maria Grapini revine cu o declarație total neașteptată. Aceasta a precizat că Guvernul se instalează politic, iar instalarea unui Guvern tenocrat este de fapt, un drum sigur către dictatură, scrie Adevarul.

Europarlamentarul Maria Grapini a declarat duminică, la Drobeta Turnu Severin că s-a simțit „jignită” atunci când tinerii „au ieșit în stradă și au zis afară cu toată clasa politică”. „M-am simțit jignită pentru că eu am intrat în politică din revoltă, nu din nevoia de a avea un loc de muncă pentru că eu am creat locuri de muncă, eu am creat trei companii, cu sute de oameni. Am intrat din revoltă în 2005, când Traian Băsescu, în fața mea, împărțea energie ieftină la cei care acum sunt în pușcărie”, a spus Maria Grapini.

În opinia sa, România a făcut pași înapoi prin instalarea acestui guvern de tehnocrați întrucât în dmocrație „Guvernul se instalează politic”.

„Am spus-o și tinerilor care au ieșit în stradă și au schimbat în mod nedemocratic Guvernul: România a făcut acum pași înapoi pentru că nu avem un guvern politic, într-o democrație Guvernul se instalează politic, cineva își asumă responsabilitatea guvernării. În momentul în care ai numit tehnocrați, ne îndreptăm spre dictatură”.

Această situație putea fi evitată, mai spune europarlamentarul Grapini. În cadrul întâlnirii care a avut loc în sala de conferințe a unui hotel din centrul municipiului Drobeta Turnu Severin au fost prezenți președinți de organizații locale, dar și candidați la funcțiile de primari și consilieri locali din mai multe comune din Mehedinți. Luni, copreședintele Partidului Puterii Umaniste-Social Liberal va fi prezent în județul Gorj.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica