Forțele Aeriene Române au amânat cea de-a treia ediție a evenimentului „Spotters Day”, programată pentru 15 iulie la Crucea Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman. Decizia a fost luată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile prognozate pentru această săptămână.
Evenimentul nu poate avea loc în condiții de siguranță
Organizatorii au explicat că vremea instabilă nu permite desfășurarea activităților în condiții de siguranță. Decizia a fost luată după consultări cu specialiștii meteorologi, echipa de conducere a zborului, reprezentanții Salvamont și cei ai Jandarmeriei Române.
„Siguranţa zborului, a participanţilor şi calitatea experienţei rămân priorităţile noastre, iar vremea instabilă prognozată pentru săptămâna curentă nu ne permite desfăşurarea activităţii în condiţii de siguranţă”, au transmis Forţele Aeriene Române.
„Spotters Day” va fi reprogramat
Forțele Aeriene Române au anunțat că evenimentul va fi organizat la o dată ulterioară. Noua zi în care vor avea loc survolurile și evoluțiile aeriene va fi comunicată după stabilirea programului.
„Spotters Day” este organizat în apropierea Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, sărbătorită anual pe 20 iulie, de Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, considerat ocrotitorul spiritual al piloților. Evenimentul este dedicat pasionaților de aviație și fotografilor care surprind aeronavele în zbor.
Aeronave militare române și aliate, deasupra Caraimanului
Participanții vor putea fotografia aeronave militare române și aliate în timpul survolurilor și evoluțiilor aeriene desfășurate în zona monumentului Crucea Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman.
La ediția din acest an sunt anunțate avioane de antrenament EXTRA-300 și IAK-52, elicoptere IAR-330, SA-365 Dauphin, EC-135 și S-70M Black Hawk, precum și aeronave de transport An-30, C-130 Hercules și C-27J Spartan. Programul mai include avioane de luptă IAR-99 și F-16 Fighting Falcon, dar și survolul unui Eurofighter Typhoon aparținând unui stat aliat NATO.
Și ediția precedentă a fost amânată
Ediția din 2026 este cea de-a treia organizată de Forțele Aeriene Române. Și evenimentul precedent a fost afectat de condițiile meteorologice nefavorabile.
Programată inițial pentru 15 iulie 2025, ediția de anul trecut a fost amânată până la finalul lunii august. Atunci, condițiile meteo au permis survolarea Văii Prahovei și a monumentului Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman.