Sărbătoare 27 noiembrie. Zi cu însemnătate aparte pentru credincioși: mari sfinți sunt pomeniți astăzi

Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Iacob Persul; Sf. Cuv. Natanael și Pinufrie

Greco-catolice
Sf. m. Iacob Persul

Romano-catolice
Sf. Virgil, ep.

Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 27 noiembrie.

Sfântul Iacob provenea dintr-o familie creștină, el însuși fiind creștin, și a ocupat funcții înalte în administrația persană. A trăit în Persia în perioada în care pe tronul Bizanțului se afla Arcadius (395-408). Avea multă bogăție și cinste pentru că era iubit de împărat.

"Dar i s-a întâmplat să se înșele cu facerile de bine cele multe și cu cinstirile împărătești și a cădea din credință, încât a adus jertfă idolilor și s-a închinat lor împreună cu împăratul". (Viețile Sfinților)

Venindu-și în fire, s-a pocăit și, plângând pentru căderea sa, a fost văzut de un slujbaș de la curte și pârât regelui că este creștin. Întrebat fiind de acesta dacă este "nazarinean", Sfântul Iacob a mărturisit că este creștin.

Pentru a fi exemplu pentru cei care ar fi voit să îmbrățișeze credința creștină, regele a dat hotărâre de moarte cumplită asupra Sfântului Mare Mucenic Iacob, fiecare mădular al său să primească deosebită chinuire, prin tăiere.

Timp de câteva ore, chinuitorii Sfântului Iacob au tăiat din trupul acestuia, și în toată această vremea din trupul său ieșea o bună mireasmă ca dintr-un chiparos.

"Deci, a început a-i tăia pulpele până la genunchi, iar Sfântul, pătimind durere, a strigat: 'Doamne, Dumnezeul meu, Care nu în puterea bărbatului binevoiești; ci binevoiești întru cei ce se tem de Tine și întru cei ce nădăjduiesc spre mila Ta, ajută-mi mie robului Tău, căci m-au cuprins pe mine durerile morții' ". (Viețile Sfinților)

"Dar nu ți-am spus ție că grele chinuri și cumplite dureri te vor cuprinde? Dar tu nu ne-ai crezut pe noi", au spus călăii săi.

"Au nu știți pentru ce mă doare?", a întrebat cel chinuit. "Pentru ca să se arate că sunt trup, căci până acum, Dumnezeu întărindu-mă, nu am ținut seama de chinuri, ca și cum aș fi fost fără trup; iar acum, durându-mă după fire, mă arăt că sunt cu trup, dar mă voi îmbrăca pe mine în trup nou, pe care nu vor putea să-l taie sau să-l zdrobească niciodată uneltele voastre cele de chinuri". (Viețile Sfinților)

Într-un sfârșit, încetând chinuitorii a-l mai tăia, Sfântul Mucenic Iacob a strigat către Dumnezeu:

"Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule, Atotțiitorule, Părinte, Fiule și Duhule Sfinte, Cel ce ești lăudat de heruvimi și slăvit de serafimi și preamărit de toate cetele cerești, precum și de toată suflarea, caută spre mine, Dumnezeule al viilor și al morților, și mă auzi pe mine care sunt abia viu. Căci iată că îmi sunt tăiate toate mădularele și zace trupul meu o parte mort și altă parte încă puțin viu. Și nu am picioare cu care să stau înaintea Ta, Doamne; nu am mâini pe care să le ridic spre rugăciune către Tine, Stăpâne. Nu am genunchi pe care, căzând, să mă închin Ție, Ziditorului meu; mâinile, picioarele, umerii și pulpele mele îmi sunt tăiate, iar eu sunt aruncat înaintea ta, Atotvăzătorule, ca o casă căzută și ca un copac fără de ramuri. Rogu-Te dar pe Tine, iubitorule de oameni, nu mă lăsa până în sfârșit, ci scoate din temniță sufletul meu". (Viețile Sfinților)

Așa rugându-se el, unul din cei ce stăteau înainte, luând cuțitul, i-a tăiat sfințitul său cap. Și astfel săvârșindu-și nevoința pătimirii, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup, cel zdrobit și aruncat, a zăcut pe pământ până în noapte. Apoi, după ce s-a înnoptat, au adunat credincioșii mădularele lui și le-au îngropat cu cinste, toate împreună.