Cele mai bune licee din România după media la BAC. TOP 10 aduce surprize importante

Bacalaureat. Foto: Inquam
Rezultatele examenului de Bacalaureat au conturat și în acest an clasamentul celor mai performante licee din România. Primele 50 de unități de învățământ au obținut o medie generală de peste 9,00 la examenul de maturitate, iar în fruntea clasamentului se află licee din București, Cluj-Napoca și Iași.
Topul publicat de BAC Plus aduce însă și câteva surprize. Pe lângă marile centre universitare, în primele zece poziții au intrat și licee din orașe precum Alba Iulia și Râmnicu Vâlcea, care au reușit să concureze cu unele dintre cele mai prestigioase colegii din țară.
Bucureștiul conduce clasamentul, dar nu este singurul care impresionează
Capitala rămâne cel mai bine reprezentată în elita învățământului liceal, însă clasamentul arată că performanțele nu aparțin exclusiv marilor orașe.
Cluj-Napoca are două licee pe podium, iar Iașiul este reprezentat de două colegii în primele opt poziții. În același timp, Alba Iulia și Râmnicu Vâlcea au reușit să intre în TOP 10, devansând numeroase licee cu tradiție din alte județe.
În TOP 50 au intrat licee din 17 orașe
Clasamentul celor mai bune 50 de licee din România după media obținută la examenul de Bacalaureat reunește unități de învățământ din București, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Iași, Brașov, Constanța, Galați, Timișoara, Oradea, Câmpina, Focșani, Suceava, Craiova, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Arad și Bacău.
Toate liceele incluse în acest top au înregistrat o medie generală de peste 9,00 la examenul de Bacalaureat, potrivit clasamentului realizat de BAC Plus.
Performanțele din acest an confirmă încă o dată că rezultatele foarte bune nu sunt obținute doar în cele mai mari centre universitare, ci și în orașe mai mici, unde mai multe licee au reușit să se impună printre cele mai bune din România.
Topul celor mai bune 50 de licee
1. Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, București - 9,51 media, 99,6% promovabilitate (269 absolvenți înscriși la examen)
2. Colegiul Național „Emil Racoviță”, Cluj-Napoca - 9,51 media, 100% promovabilitate (81 absolvenți)
3. Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj-Napoca - 9,50 media, 100% promovabilitate (107 absolvenți)
4. Colegiul Național, Iași - 9,48 media, 100% promovabilitate (131 absolvenți)
5. Colegiul Național „Sfântul Sava”, București - 9,42 media, 100% promovabilitate (236 absolvenți)
6. Liceul Teoretic „Sfântul Iosif”, Alba Iulia - 9,37 media, 100% promovabilitate (8 absolvenți)
7. Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București - 9,35 media, 100% promovabilitate (269 absolvenți)
8. Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Iași - 9,35 media, 100% promovabilitate (145 absolvenți)
9. Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea - 9,31 media, 99,4% promovabilitate (163 absolvenți)
10. Colegiul Național „Spiru Haret”, București - 9,30 media, 100% promovabilitate (226 absolvenți)
11. Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași - 9,30 media, 99,3% promovabilitate (141 absolvenți)
12. Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Brașov - 9,30 media, 100% promovabilitate (160 absolvenți)
13. Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Cluj-Napoca - 9,30 media, 100% promovabilitate (111 absolvenți)
14. Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Constanța - 9,29 media, 99,5% promovabilitate (204 absolvenți)
15. Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Galați - 9,29 media, 100% promovabilitate (186 absolvenți)
16. Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, București - 9,25 media, 99% promovabilitate (192 absolvenți)
17. Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, Timișoara - 9,24 media, 100% promovabilitate (175 absolvenți)
18. Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, Brașov - 9,24 media, 100% promovabilitate (163 absolvenți)
19. Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Oradea - 9,23 media, 100% promovabilitate (198 absolvenți)
20. Colegiul Național „Grigore Moisil”, București - 9,20 media, 100% promovabilitate (194 absolvenți)
21. Liceul Unitarian „János Zsigmond”, Cluj-Napoca - 9,20 media, 100% promovabilitate (55 absolvenți)
22. Colegiul Naționl „Nicolae Grigorescu” Câmpina - 9,19 media, 99,4% promovabilitate (168 absolvenți)
23. Complexul Educațional Laude-Reut, București - 9,19 media, 100% promovabilitate (41 absolvenți)
24. Colegiul Național „Ion C. Brătianu”, Pitești - 9,19 media, 100% promovabilitate (316 absolvenți)
25. Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, Buzău - 9,19 media, 100% promovabilitate (287 absolvenți)
26.Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, Alba Iulia - 9,19 media, 100% promovabilitate (192 absolvenți)
27. Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Cluj-Napoca - 9,19 media, 100% promovabilitate (106 absolvenți)
28. Colegiul Național „Costache Negri”, Galați - 9,18 media, 100% promovabilitate (185 absolvenți)
29. Colegiul Național „Unirea”, Focșani - 9,17 media, 98,4% promovabilitate (192 absolvenți)
30. Liceul Internațional Baia Mare - 9,16 media, 100% promovabilitate (2 absolvenți)
31. Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Suceava - 9,16 media, 100% promovabilitate (171 absolvenți)
32. Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova - 9,14 media, 100% promovabilitate (229 absolvenți)
33. Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra-Neamț - 9,13 media, 100% promovabilitate (174 absolvenți)
34. Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca - 9,13 media, 100% promovabilitate (86 absolvenți)
35. Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Brăila - 9,12 media, 100% promovabilitate (176 absolvenți)
36. Liceul Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi”, București - 9,12 media, 100% promovabilitate (6 absolvenți)
37. Liceul Teoretic „Ovidius”, Constanța - 9,10 media, 100% promovabilitate (190 absolvenți)
38. Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași - 9,10 media, 96,9% promovabilitate (161 absolvenți)
39. Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Cluj-Napoca - 9,10 media, 100% promovabilitate (89 absolvenți)
40. Colegiul Național „Petru Rareș”, Suceava - 9,07 media, 100% promovabilitate (184 absolvenți)
41. Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iași - 9,07 media, 99,4% promovabilitate (163 absolvenți)
42. Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Timișoara - 9,07 media, 99,2% promovabilitate (132 absolvenți)
43. Liceul Teoretic „ELF”, Cluj-Napoca - 9,06 media, 100% promovabilitate (24 absolvenți)
44. Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”, Arad - 9,06 media, 98,4% promovabilitate (129 absolvenți)
45. Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Suceava - 9,05 media, 99,5% promovabilitate (214 absolvenți)
46. Liceul Teoretic „Varlaam Mitropolitul”, Iași - 9,04 media, 100% promovabilitate (27 absolvenți)
47. Colegiul Național „Matei Basarab”, București - 9,03 media, 99,3% promovabilitate (289 absolvenți)
48. Colegiul Național „Ion Creangă”, București - 9,02 media, 100% promovabilitate (258 absolvenți)
49. Colegiul Național „Gheorghe Vrânceanu”, Bacău - 9,02 media, 100% promovabilitate (212 absolvenți)
50. Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Timișoara - 9,01 media, 100% promovabilitate (128 absolvenți)
Citește și
- 18:16Peste 9.600 de profesori susțin marți proba scrisă la Definitivat, în 42 de centre din țară
- 10:41A început admiterea la liceu! Zile decisive pentru mii de elevi: „O opțiune greșită poate schimba repartizarea”
- 16:19Rezultatele finale la Bacalaureat 2026 se publică duminică, cu o zi mai devreme. Anunțul ministrului Educației
- 07:11Admitere liceu 2026: Cum se completează corect fișa de opțiuni. Algoritmul care nu iartă nicio eroare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























