Extern· 2 min citire

Oameni salvați în ultima clipă din flăcări, alții găsiți morți în mașini. Mărturii sfâșietoare din infernul din Spania

Incendii în Spania

Incendii în Spania

Publicat11 iul. 2026, 16:36
SursăRealitatea PLUS

Mărturii cutremurătoare după incendiile devastatoare din Spania. Oamenii care au reușit să scape din calea flăcărilor povestesc momentele de groază prin care au trecut. Unii au fugit doar cu hainele de pe ei, alții au fost nevoiți să își lase în urmă vecinii sau apropiații pentru a-și salva familiile. Atenție, urmează informații și imagini cu un puternic impact emoțional, potrivit Realitatea PLUS.

Cel puțin 12 oameni au murit, iar alte zeci de persoane au fost rănite, după ce flăcările au cuprins sute de hectare de vegetație. Unele victime au fost găsite în propriile mașini, în timp ce încercau să fugă din mijlocul infernului. Aproximativ o mie de oameni au fost evacuați de urgență, iar autoritățile se tem că bilanțul ar putea crește, în condițiile în care 19 persoane sunt în continuare dispărute.

Martorii care au scăpat cu viață spun că incendiul s-a extins cu o viteză uriașă. Unii au încercat să se refugieze prin albia secată a unui râu, însă zona s-a transformat rapid într-o capcană mortală. În doar câteva minute, spun localnicii, fumul a acoperit totul, iar apoi au apărut flăcările.

„Situația este după cum puteți vedea, am flăcările în spatele meu, este îngrozitor deoarece bate vântul foarte tare. Incendiul a izbucnit și s-a răspândit foarte rapid.”

Zeci de oameni au fost evacuați în grabă, fără să mai apuce să ia ceva din case. Mulți povestesc că totul în jur arăta ca după un bombardament. Au privit neputincioși cum focul le înghite locuințele, terenurile și tot ce aveau.

„Este devastator, noi suntem cei norocoși.”

Pentru unii, fuga din calea flăcărilor s-a terminat tragic. Mai multe victime au fost descoperite în mașini, semn că au încercat să plece din zona afectată, dar nu au mai reușit să iasă la timp.

„Patru oameni care călătoreau cu mașina au murit.”

Sute de pompieri, militari și polițiști, sprijiniți de 30 de aeronave, au dus o luptă contracronometru pentru salvarea oamenilor și stingerea incendiului. Autoritățile spun că este unul dintre cele mai grave incendii cu care s-au confruntat în ultimii ani. Flăcările au fost alimentate de vântul puternic și de temperaturile ridicate din zonă. Deocamdată, cauza incendiului nu este cunoscută, iar poliția continuă cercetările.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern