Social· 2 min citire

Misiune contracronometru în Bucegi: trei tineri salvați cu elicopterul VIDEO

Operațiune salvare/ Captură video

Operațiune salvare/ Captură video

Publicat26 aug. 2026, 07:47
SursăRealitatea PLUS

Misiune contracronometru în munții Bucegi. Trei tineri rămași blocați pe munte au fost salvați în ultima clipă cu un elicopter. Aceștia au sunat la 112 după ce au încercat să parcurgă o vale abruptă și nu au mai putut să înainteze.

Din primele date, tinerii nu aveau experiența și nici echipamentul tehnic necesar pentru drumeție. Întrucât zona este foarte abruptă, doi salvatori montani au fost coborâți din elicopter cu troliul, iar ulterior i-au recuperat pe tineri.

"Trei tineri din Brașov, au încercat să parcurgă un traseu nemarcat, o vale de abrupt din Bucegi, dar fără a avea experiența și echipamentul tehnic necesar unei astfel de ascensiuni. Bineînțeles că au rămas blocați pe firul secundar al Văii Gălbinele și au sunat la 112. Având în vedere zona în care se aflau aceștia, pentru operativitate, am solicitat sprijin aerian. Elicopterul sosit de la POA Tg. Mureș a inserat doi salvatori montani, care i-au recuperat prin troliere pe cei trei", au transmis marți reprezentanții Salvamont Prahova, într-un mesaj postat pe Facebook.

Salvatorii trag un semnal de alarmă și avertizează turiștii să nu se avânte pe trasee periculoase dacă nu au echipament special și experiența necesară.

"Deși în repetate rânduri am făcut apel la responsabilitate în pregătirea turelor montane, prin informare prealabilă asupra stării traseelor, deținerea de echipament adecvat dificultății traseului și respectarea regulilor de siguranță, periodic ne întâlnim cu astfel de cazuri, care pot duce la producerea unor accidente grave, chiar mortale", mai spun salvamontiștii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Social