UDMR joacă la așteptare în formarea Guvernului: „Trebuie să vedem programul de guvernare, intențiile domnului Tomac”

Tanczos Barna
Vicepremierul interimar Tanczos Barna a avertizat că un guvern care nu beneficiază de o susținere politică solidă ajunge, în mod inevitabil, să fie instabil și dificil de menținut pe termen lung.
Acesta a subliniat că executivul riscă instabilitate atunci când nu are în frunte un prim-ministru care să fie și președinte de partid, afirmând că astfel de formule sunt, în practică, cele mai vulnerabile.
Poziția UDMR în negocierile pentru noul guvern
În contextul discuțiilor politice privind formarea unui nou executiv, Tanczos Barna a precizat că UDMR nu poate lua încă o decizie cu privire la susținerea unui eventual guvern condus de premierul desemnat Eugen Tomac.
El a explicat că formațiunea nu are în acest moment toate elementele necesare, respectiv programul de guvernare și conturarea unei majorități parlamentare clare în jurul viitorului executiv.
„În momentul de față nu avem detalii cu privire la formula în care domnul prim-ministru desemnat dorește să construiască majoritatea în jurul acestui guvern tehnocrat sau guvern de independenți, încă nici nu știu cum să-i cum să-i spun. Noi am spus de la bun început că varianta cea mai bună, cea mai corectă, este cea a unui guvern politic. Cel puțin în primă fază trebuie încercat un o asemenea variantă. În cazul în care se construiește, se strânge o majoritate în jurul acestui guvern, vom vedea, vom discuta și noi în forurile decizionale ale UDMR. Până atunci trebuie să vedem programul de guvernare, intențiile domnului Tomac și modul în care se construiește majoritate în jurul acestui guvern”, a declarat Tanczos Barna
Scenariile unui guvern temporar, considerate premature
Întrebat despre posibilitatea formării unui guvern temporar care să funcționeze până în toamnă, Tanczos Barna a afirmat că o astfel de discuție este, în acest moment, prematură.
El a explicat că prioritatea este stabilirea dacă executivul propus de premierul desemnat Eugen Tomac va reuși să obțină susținerea necesară în Parlament și cum va arăta concret majoritatea politică din jurul acestuia.
„Cred că este un pic prematur să analizăm aceste aspecte. În primul și în primul rând trebuie să vedem dacă trece un guvern pe care încearcă să-l formeze domnul prim-ministru desemnat Tomac și după aceea vedem cum arată majoritatea și care este construcția politică în jurul acestui guvern”, a declarat Tanczos Barna în cadrul unui interviu tv.
Instabilitatea guvernamentală și efectele ei
Vicepremierul interimar a subliniat că stabilitatea unui guvern depinde în mod direct de susținerea politică pe care o are în Parlament.
Tanczos Barna a afirmat că guvernele fără sprijin politic solid sunt greu de menținut pe termen lung și a insistat asupra faptului că instabilitatea politică afectează atât încrederea cetățenilor, cât și imaginea externă a țării.
„E greu să ții pe termen lung un guvern care nu are o susținere politică puternică. Într-adevăr, cele mai instabile sunt guvernele care n-au prim-ministru, nu știu, un președinte de partid, de exemplu, dar și contrariul a fost demonstrat de foarte multe ori. Am văzut guverne care au fost conduse de premieri politici și n-au reușit să reziste mai mult de șase luni, de opt luni de zile. Din păcate, facem schimbări mult prea des și acest lucru ne costă din toate punctele de vedere. Din punct de vedere politic, cetățenii își pierd încrederea în aceste construcții politice, iar pe plan internațional, cu siguranță, mai ales în momentul de față, nu ne ajută această instabilitate”, a mai spus Tanczos Barna.
Citește și:
- 23:52 - Paradisul turistic din apropierea României unde casele sunt mai ieftine ca în Cluj. Românii își reorientează investițiile imobiliare
- 23:39 - Israel, sub ploaie de rachete. Iranul este acuzat de atacuri directe - VIDEO
- 22:55 - Pericolul a trecut. Atacul cu dronă la un depozit de combustibil nuclear de la Cernobîl nu a cauzat contaminare radioactivă
- 22:45 - Băncile se revoltă după amenda usturătoare de la Consiliul Concurenței. Acuzații și promisiuni de luptă în instanță
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














