Articolele din categoria ACTUAL:

Ciprian Romanescu, despre intervenția polițiștilor în Herăstrău: Obiectivul nostru nu a fost sancționarea, ci am avut un scop preventiv
Ciprian Romanescu, despre intervenția polițiștilor în Herăstrău: Obiectivul nostru nu a fost sancționarea, ci am avut un scop preventiv
Aglomerația și petrecerile de aesară, din Parcul Herăstrău, în plină stare de alertă, a devenit subiect al jurnalelor de știri din România, devenind virală și pe rețelele de socializare. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului pentru a face verificări și a-i atenționa pe petrecăreți să păstreze distanța socială și să nu stea în grupuri formate din mai multe persoane și nu, cum poate ne-am fi așteptat, pentru a da amenzi și contravenții. Asta și pentru că nu au un cadru legal pentru asta. 
parma calcio
Doi jucători ai echipei de fotbal Parma Calcio, infectați cu COVID-19
Doi jucători ai echipei italiene de fotbal Parma Calcio, la care evoluează și portarul român, Ionuţ Radu, au fost testaţi pozitiv cu Covid-19 şi plasaţi în izolare. Un anunț în acest sens a fost făcut chiar de către clubul din Serie A, dar fără să fie dezvăluite numele jucătorilor, relatează Agerpres. Starea de sănătate a celor doi fotbaliști este bună, ambii fiind asimptomatici. Aceștia se află în prezent sub "monitorizare constantă".  
Tentaculele "băieților deștepți" din Sănătate. Rețeta licitațiilor dubioase din spitale
Marius Oprea: Firmele sub acoperire ale Serviciilor Secrete crează un adevărat imperiu economico-financiar - Cum câștigă licitații pe bandă rulantă
Firmele sub acoperire ale Serviciilor Secrete crează un adevărat imperiu economico-financiar, scrie istoricul Marius Oprea într-un editorial dedicat achizițiilor din sistemul public de sănătate din ultima perioadă. Istoricul descrie relațiile afaceristului Andrei Mihai Dracea cu personaje cheie din serviciile secrete, personaje care au dispărut în neant: fie au murit, fie au fost arestate. Astfel, Dracea a ajuns să fie unul dintre principalii abonați la contractele dubioase din sistemul sanitar. Medicul Andrei Dracea nu a răspuns acestor acuzații. 
Cum s-au îmbogățit "băieţii deştepţi" din Sănătate. Marius Oprea: Începe în anticamera directorului SRI
Cum s-au îmbogățit "băieţii deştepţi" din Sănătate. Marius Oprea: Începe în anticamera directorului SRI
"Spovedania" unui infractor dat în urmărire internațională a agitat apele și așa mult prea tulburi în care se scaldă Serviciile Secrete. Aducând acuzații grave la cel mai înalt nivel, Cristian Rizea, fost deputat PSD, un nume care nu s-a făcut remarcat cu nimic pe scena politică dar care a beneficiat, ani la rând, de un trai îndestulat, asigurat din tot felul de "comisioane", a început să zgâlțâie din temelii caracatița sistemului de Sănătate. Din ea, scrie Rizea, ar face parte jurnaliști, oameni de afaceri și politicieni despre care fostul pesedist susține că ar conduce România din umbră.