Noi cazuri de Covid-19 la Prefectura Constanța Două noi cazuri de Covid-19 au fost confirmate în Prefectura Constanţa, numărul angajaților infectați ajungând la patru.
Avertisment SANITAS: Nu e suficient personal medical, mulți stau cu pamperși Sindicatul SANITAS trage un semnal de alarmă asupra situație de criză din sistemul saniar, pe fondul luptei pentru combaterea coronavirsului. Personalul medical este insuficient şi, ca urmare, turele sunt tot mai lungi. În aceste condiții, unele cadre medicale poartă scutece sub combinezoanele medicale, pentru că nu au timp să meargă la toaletă.
Autoritatea Sanitar-Veterinară vine cu precizări, coronavirusul nu se transmite prin alimente de origine animală Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor dă asigurări că nu există dovezi științifice potrivit cărora alimentele de origine animală sau nonanimală sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a virusului SARS-CoV-2.
VIDEO Apele au făcut PRĂPĂD în județele Bihor și Hunedoara: case și curți INUNDATE. Pompierii au intervenit de URGENȚĂ Vremea rea a făcut ravagii în județele Bihor și Hunedoara! Pompierii au intervenit miercuri seară în mai multe comune din cele două județe, după efectele Codului roșu de furtuni. Cele două județe sunt vizate și de alte două atenționări de instabilitate atmosferică emise de meteorologi.
VIDEO Aglomerație infernală și distanțare socială zero pe aeroportul londonez Heathrow Haos și aglomerație infernală pe aeroportul londonez Heathrow, unul dintre cele mai mari din lume. Fotografii și filmări postate pe rețele de socializare chiar de pasageri arată sute de oameni așezați la cozi, în condițiile în care este imposibilă respectarea distanțării sociale.
Recompensă uriașă în SUA pentru prinderea a doi hackeri ucraineni SUA au anunţat că oferă o recompensă de două milioane de dolari pentru orice informaţie care ar duce la arestarea a doi hackeri ucraineni. Aceștia ar fi vândut informaţii confidenţiale după ce au piratat Comisia pentru valori mobiliare şi schimb, transmit autoritățile americane.
Accident CUMPLIT, în județul Vrancea. Doi morți, între care un primar PSD - VIDEO Primarul comunei Câmpuri din județul Vrancea, Costel Mateiu, a murit într-un accident de mașină, la Bolotești, scrie realitateadevrancea.net. O a doua persoană a decedat și alte trei au fost rănite în urma accidentului rutier produs, miercuri seara, pe Drumul Național 2D, între localităţile Focşani şi Boloteşti. Mesajul lui Marian Oprișan după moartea colegului de partid.
Focar de Covid-19 la Spitalul de Copii din Galați. 12 cadre medicale, infectate Direcția de Sănătate Publică a anunțat că 12 cadre medicale de la Spitalul pentru Copii ”Sfântul Ioan” din Galaţi au fost confirmate pozitiv cu COVID-19.
O femeie a fost amendată în baza ”legii mirosurilor” pentru că ținea încălțămintea copilului la intrarea în apartament O tânără din Bârlad a fost protagonista unui episod neplăcut. Polițiștii locali au amendat-o cu 500 de lei pentru că, la intrarea în apartament, femeia ținea încălțămintea fetiței sale în vârstă de șase ani, iar în curtea din spatele blocului, o căsuță din plastic și un mini-tobogan. În procesul-verbal este precizat că ”mirosul degajat deranjează cetățenii blocului”.
Eugen Pîrvulescu, proiect pentru județul Teleorman: senatorul PNL militează pentru investiții și dezvoltarea sănătoasă a zonei Județul Teleorman trebuie să recupereze cei 30 de ani de domnie PSD. Primii pași importanți au început să se facă deja, fiind gândite și implementate proiecte vitale pentru dezvoltarea zonei, scrie realitateadeteleorman.net. În plus, nu mai puțin de 11 primari din partidul fostului lider PSD Liviu Dragnea au schimbat macazul și s-au alăturat PNL, atrași de proiectele pentru dezvoltare ale lui Eugen Pîrvulescu, care au și început să prindă contur, în domenii vitale pentru populație, ca: infrastructura, educația și digitalizarea.
Măsuri excepționale în Argeș, 12 localități ar putea intra în carantină. Pe listă, Pitești și Mioveni Noi restricții în județul Argeș, ca urmare a creșterii alarmante a numărului de infectări cu noul coronavirus. Reunit în ședință extraordinară, miercuri după-amiază, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a anunțat o serie de noi măsuri restrictive, printre care posibilitatea ca mai multe localități, inclusiv Piteștiul, să intre în carantină, de săptămâna viitoare.
Un nou caz COVID-19 la Guvern! Un angajat al Ministerului Dezvoltării, confirmat cu noul coronavirus Un angajat al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MDLPA) a fost confirmat cu noul coronavirus, anunță Realitatea PLUS. După cazurile de infectare COVID-19 de la ministerele Economiei, de acum câteva zile, de Interne și de Externe, din luna mai, și al Justiției, în luna aprilie, a venit și rândul Ministerului Dezvoltării.
VIDEO Alunecare MASIVĂ de teren pe șantierul autostrăzii 10 Sebeș-Turda. Decizia constructorilor Ploile abundente din ultima vreme au produs o alunecare masivă de teren, în zona Alba Iulia Nord, astfel că a fost afectat Lotul 1 al autostrăzii Sebeș-Turda, aflată în construcție. Pământul a alunecat, miercuri, cu tot cu ancorele și celelalte mijloace de susținere puse de constructor. O soluție pentru repararea drumului va fi decisă abia la începutul săptămânii viitoare, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, nu scapă de noul coronavirus Jair Bolsonaro, unul dintre liderii care au minimalizat încă de la început impactul pandemiei de Covid-19, a anunțat că s-a infectat pe 7 iulie. La al doilea test, făcut pe 21 iulie, președintele Braziliei a ieșit tot pozitiv, anunță ministerul Comunicațiilor.
VIDEO Carambol cu opt maşini implicate, între Slatina şi Piteşti Opt autovehicule au fost implicate, miercuri, într-un accident în lanţ petrecut pe drumul naţional DN 65, între Slatina şi Piteşti.
Poliţia Capitalei solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unei minore Poliția Capitalei cere ajutorul cetățenilor în vederea depistării unei minore care, miercuri, a plecat de la o adresă din sectorul 1 şi nu a revenit până în prezent.
Alertă în Brăila, 50 de angajați ai celei mai mari companii locale au COVID. Există riscul închiderii unității cu 3.400 de salariații 50 de angajați ai celei mai mari firme din Brăila, o fabrică de cablaje auto, au fost confirmați pozitiv la testul COVID, miercuri. Situația este extrem de dificilă, iar prefectul a făcut un apel public către muncitori și angajator să respecte normele de protecție.
Ancheta privind manipularea motoarelor diesel se extinde. Percheziții la Fiat și Iveco în mai multe țări Anchetatorii germani, italieni și elvețieni au făcut, miercuri, mai multe percheziții la constructorii auto Fiat şi Iveco, în urma unor suspiciuni privind manipularea emisiilor poluante ale motoarelor diesel care echipează vehiculele Fiat, Alfa Romeo, Jeep şi Iveco. Informația a fost confirmată de Parchetul din Frankfurt.
Alertă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu! Șase cadre medicale, infectate cu Sars-Cov -2 Doi medici și patru asistente de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au fost testați pozitiv cu Sars-Cov-2, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, Daiana Militaru.
Cazuri de infectare cu noul coronavirus la Tribunalul Sibiu! Trei angajaţi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au fost confirmaţi cu noul coronavirus, a anunțat, miercuri, Prefectura Sibiu.
17.000 de kituri false pentru detectarea COVID-19, confiscate într-o acțiune Interpol 17.000 de kituri false de testare pentru coronavirus au fost confiscate într-o operațiune internațională antifraudă, a anunțat miercuri Interpol, relatează AFP.
3 focare de Covid-19 în Hunedoara! O comunitate de penticostali, afectată Zece cadre medicale de la două spitale și mai multe persoane dintr-o comunitate de penticostali au fost confirmate cu noul coronavirus. Hațeg și Hunedoara sunt considerate ”zone roșii”, a anunțat DSP.
Iohannis: Putem folosi o parte din banii europeni încă din toamnă, dar trebuie să avem un plan Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că România poate beneficia încă din toamnă de o parte din banii cuprinși în pachetul UE de relansarea economică post-covid, în valoare de 34 de miliarde de euro. Pentru această însă, guvernul trebuie să facă rapid planuri, astfel încât în octombrie acestea să fie prezentate Comisie Europene.
VIDEO Celebra Vivienne Westwood, protest într-o colivie imensă pentru eliberarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange Celebra creatoare de modă britanică Vivienne Westwood a ales lansat marţi un apel la eliberarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange. Excentrica artistă a protestat singură în interiorul unei colivii gigantice amplasate în faţa unei instanţe din Londra.
România, al doilea cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru Deficitul guvernamental a crescut atât în UE, cât și în zona euro în primul trimestru față de ultimele trei luni din 2019, pe fondul introducerii măsurilor de izolare pentru combaterea răspândirii epidemiei de Covid-19. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Malta, România și Belgia, potrivit Eurostat.
Iohannis: Vestea proastă e că avem peste 1.000 de cazuri COVID. E trist, dar tristețea nu rezolvă nimic Președintele Klaus Iohannis a făcut, miercuri, un nou apel la responsabilitate și solidaritate, în condițiile în care zi de zi se ating noi recorduri de contaminări cu noul coronavirus. "Este foarte trist, dar tristețea nu rezolvă nimic," a afirmat șeful statului, la finalul discuțiilor pe care le-a avut la Cotroceni cu premierul Ludovic Orban și câțiva miniștri.
Consilier județean din Reșița, confirmat cu Covid-19 Consilierul judeţean de Caraș-Severin Victor Tiugan a fost confirmat cu Sars-CoV-2. Acesta ar fi luat virusul de la o rudă, când a fost în concediu.
Decizie radicală în Muntenegru! Se reintroduce starea de URGENȚĂ Autoritățile din Muntenegru au reintrodus, de miercuri, starea de urgență după ce numărul noilor infectări cu Sars-Cov-2 a crescut semnificativ. Pe 2 iunie, țara proclamase sfârşitul epidemiei de COVID-19.
Violatorul recidivist care a îngrozit Suceava, condamnat la 16 ani și jumătate de închisoare Violatorul recidivist care a atacat mai multe femei pe străzile din Suceava, reușind să violeze o tânără, a fost condamnat, miercuri, la 16 ani și 6 luni de închisoare, prin cumularea a două pedepse.
Tragedie în Masivul Ceahlău! A murit în timpul unei drumeții Un bărbat din Baia Mare a decedat pe traseul care duce la Cascada Duruidoarea. Potrivit salvamontiștilor, victima a suferit un accident cardiac. Intervenția cu elicopterul a fost imposibilă din cauza condițiilor meteo nefavorabile.