Actual· 1 min citire

Autoritatea Sanitar-Veterinară vine cu precizări, coronavirusul nu se transmite prin alimente de origine animală

Autoritatea Sanitar-Veterinară vine cu precizări: coronavirusul nu se transmite prin alimente de origine animală

Autoritatea Sanitar-Veterinară vine cu precizări: coronavirusul nu se transmite prin alimente de origine animală

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 iul. 2020, 22:22

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor dă asigurări că nu există dovezi științifice potrivit cărora alimentele de origine animală sau nonanimală sunt o sursă probabilă sau o cale de transmitere a virusului SARS-CoV-2.

În prezent, nu există informații disponibile privind prezența pe alimente a virusului responsabil de COVID-19 și supraviețuirea acestuia în alimente, astfel încât să fie posibilă infectarea oamenilor. De asemenea, până în prezent nu există nicio dovadă a faptului că produsele alimentare au fost sursa sau vectorul care au contribuit la răspândirea virusului, se spune în comunicatul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Reacția autorității de specialitate vine după ce în ultima vreme în spațiul virtual s-au vehiculat informații potrivit cărora temutul virus s-ar putea transmite prin alimente de origine animală și nonanimală.

De altfel, ANSVSA a publicat pe site-ul propriu o serie de ghiduri, printre care Ghidul pentru industria alimentară elaborat în contextul evoluției pandemiei de COVID-19.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News