Capitala Austriei, Viena, a reușit să construiască un sistem solid și funcțional prin care aproape jumătate dintre locuințele sale sunt destinate sectorului social, demonstrând că accesul la o casă decentă poate fi o realitate tangibilă, nu doar o promisiune electorală.
Chiriile rezonabile, calitatea superioară a construcțiilor și stabilitatea sistemului au transformat Viena într-un exemplu concret de succes în domeniul locuințelor sociale. Investițiile continue și rezistența față de privatizare au fost elementele cheie care au permis orașului să ofere o alternativă viabilă pieței imobiliare private, tratând locuința ca pe un drept fundamental, nu ca pe o simplă marfă.
O abordare urbană centrată pe oameni, nu pe profit
Viena se remarcă în Europa prin faptul că aproape 43% din locuințele sale fac parte din sistemul public de locuințe sociale. Această proporție ridicată o poziționează drept un model de bune practici recunoscut pe plan mondial, așa cum remarcă și publicația The Guardian.
Spre deosebire de sistemele clasice, locuințele sociale vieneze nu sunt rezervate exclusiv persoanelor cu venituri reduse, ci sunt accesibile și clasei de mijloc, iar uneori chiar celor cu venituri peste medie. Aceste locuințe sunt administrate fie direct de autoritățile locale, fie prin intermediul unor asociații non-profit, care nu urmăresc specula financiară.
Această structură asigură menținerea chiriilor la niveluri cu până la 30% mai mici decât cele din sectorul privat, în timp ce calitatea locuințelor este adesea superioară. Prezența unui sector public puternic și competitiv reduce presiunea asupra pieței libere, oferind o alternativă solidă și de încredere pentru locuitori.
O tradiție construită în timp, susținută de voință politică
Succesul sistemului vienez nu este o coincidență, ci rezultatul unei strategii politice începute în anii 1920, în perioada cunoscută drept „Viena Roșie”. Atunci, Partidul Social Democrat a inițiat un program ambițios de locuințe sociale, finanțat prin taxe progresive și dedicat în special clasei muncitoare.
De-a lungul decadelor, modelul a evoluat, dar a păstrat aceeași filosofie: intervenția fermă a statului pentru garantarea unei locuiri decente. În ciuda valurilor de privatizări care au afectat alte capitale europene, Viena a rezistat cu succes acestor presiuni.
Chiar dacă guvernele federale au încercat liberalizarea pieței în anii ’90 și 2000, efectele asupra capitalei au fost limitate. Majoritatea locuitorilor au ales să rămână chiriași, iar construcțiile noi au compensat eventualele pierderi în sectorul public, menținând astfel ponderea locuințelor sociale constantă în ultimele decenii.
Provocări și limite ale sistemului vienez
Deși sistemul a funcționat bine, acesta nu este lipsit de dificultăți. Accesul la locuințele sociale poate fi uneori complicat, în special pentru cei care nu sunt familiarizați cu mecanismele sau pentru noii veniți în oraș.
Birocrația, cerințele privind avansurile și lipsa unei transparențe totale pot constitui obstacole în calea accesului. Cu toate acestea, comparativ cu alte orașe europene unde criza locuințelor a atins niveluri alarmante, Viena reușește să mențină un echilibru funcțional.
Nu este un paradis imobiliar, dar reprezintă unul dintre cele mai concrete și apropiate exemple de locuire echitabilă și sustenabilă în Europa.
