Cancelaria Prim-ministrului, prin cabinetul consilierului de stat Dana Varga, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Romi, Departamentului de Relații Interetnice, Centrului Național de Cultură a Romilor, Muzeului Național al Țăranului Român, Asociației Șukar Manuș și Asociației Meșteșugarilor și Comercianților Tradiționali Romi, organizează, în perioada 2-4 august 2019, un eveniment dedicat Zilei Europene de Comemorare a Victimelor Holocaustului Împotriva Romilor.
Acțiunile au scopul să aducă în atenția societății consecințele genocidului săvârșit de regimul nazist asupra omenirii, inclusiv asupra cetățenilor de etnie romă. Este important ca generațiile de astăzi și cele viitoare să cunoască adevărul istoric despre Holocaust, dar și progresele pe care România le înregistrează cu privire la recuperarea memoriei Holocaustului, atât la nivel educațional, cultural, dar și în privința unei legislații coerente pentru combaterea discriminării, antisemitismului și xenofobiei asupra romilor.
”Evenimentele de comemorare a victimelor Holocaustului ne amintesc de suferințele îndurate de semenii noștri, în mare parte evrei, dar și romi și alte minorități, de consecințele devastatoare ale urii rasiale și de pericolul ideologiilor extremiste. Este de datoria noastră morală să ne asigurăm că astfel de atrocități nu se vor mai repeta vreodată, să înțelegem că drepturile, libertățile fundamentale ale cetățenilor și respectul față de semeni stau la baza evoluției unei societăți democratice”, a subliniat consilierul de stat Dana Varga.
Programul evenimentului va fi următorul:
Între orele 10:00 – 11:00 va avea loc depunerea de coroane la Memorialul Victimelor Holocaustului din România (strada Ion Brezoianu, București)
Între orele 12:00 – 14:00 se va desfășura evenimentul de Comemorare a Victimelor Holocaustului Împotriva Romilor, organizat la Muzeul Național al Țăranului Român, sala Acvariu