Actual· 2 min citire

Ministrul Educației, despre prevenirea consumului de droguri în școli: ”Contează foarte mult ce face familia, ce fac părinții”

Ministrul Educaţiei, despre prevenirea consumului de droguri în şcoli

Ministrul Educaţiei, despre prevenirea consumului de droguri în şcoli

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 oct. 2025, 22:04

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat, vineri, că este important să existe un control în afara școlii privind consumul de droguri, astfel încât să nu existe dealeri, dar în același timp contează foarte mult și ce fac părinții, subliniind faptul că familia are un rol fundamental în prevenirea acestui fenomen.

”Asta poți să o faci prin colaborare cu autoritățile locale, mai ales cele de ordine publică, astfel încât în jurul școlilor mediul să fie curat, să nu ai dealeri, consum de droguri sau alte forme de adicție, jocuri de noroc și așa mai departe. Și tot în afara școlii contează foarte mult ce face familia, ce fac părinții. Adică trebuie să lucrezi cu familiile, fiindcă ceea ce face familia are un rol fundamental în a preveni consumul de droguri. După aceea, sigur, ne mutăm în cadrul școlii. Sunt câteva activități care trebuie coordonate între ele”, a declarat ministrul Educației, Daniel David.

Șeful de la Educație a afirmat că în școli este esențial cum se comportă ceilalți elevi, ce fac profesorii sau ce face personalul administrativ.

Totodată, oficialul a explicat că un alt nivel în școli se referă la tratament efectiv, când ai deja consumatori.

”Aici putem vorbi mai ales de tratamente care țin de intervenții psihoterapeutice și mă refer în primul rând la protocoale care ar trebui să fie validate științific și la tratamente în afara școlii, în care tratamentele psihoterapeutice se pot combina cu tratamentele medicale. Legătura cu Ministerul de Interne pentru a avea mai mulți polițiști, de exemplu, în jurul unităților școlare, mai ales acolo unde știm că sunt riscuri”, a mai precizat ministrul.

Întrebat despre existența echipajelor de poliție în jurul școlilor unde se știe că sunt probleme, ministrul David a spus că există ”o mobilizare extraordinară pentru a ne ajuta să controlăm consumul de droguri și violența, dar și consumul de droguri în școală și mai ales în jurul școlii”.

”Avem o colaborare strategică cu Ministerul de Interne pe care aș numi-o foarte bună”, a conchis Daniel David.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News