De la orfelinatul din Constanța la o familie iubitoare
Luc (nume fictiv) a fost adus în Belgia în 1992, la doar 5 ani, dintr-un orfelinat din Constanța. Imaginile cu micuții înfometați și neglijați din centrele românești de protecție impresionaseră atunci opinia publică internațională, iar mii de copii au fost adoptați peste hotare.
Omer și Lieve, un cuplu flamand cu cinci copii, au decis să îi ofere o șansă. „Nu ne gândeam să adoptăm, dar nu puteam să-l abandonăm. Copiii noștri au insistat să-l aducem definitiv acasă”, își amintește Lieve.
Luc a fost operat și tratat pentru probleme medicale grave, însă rănile psihice au rămas adânci. În adolescență a început să caute răspunsuri despre familia biologică, iar vizita în România, la 18 ani, s-a transformat într-o mare dezamăgire.
Drumuri separate, conflicte și acuzații
Deși a încercat să-și construiască o viață în Belgia, Luc nu și-a găsit stabilitatea. A strâns datorii, a schimbat locuri de muncă și, în cele din urmă, s-a întors în România. De acolo, relația cu părinții adoptivi a alunecat spre conflict permanent.
Mailurile primite de Omer și Lieve sunt pline de acuzații fără temei – de la răpire la fapte penale inventate – și amenințări explicite cu moartea. „Într-o zi ne-a scris că vine să ne omoare. Atunci poliția a stat o zi întreagă la ușa noastră”, povestește Omer, în vârstă de 78 de ani.
O rană care nu s-a vindecat niciodată
Psihologii explică faptul că mulți copii abandonați dezvoltă mecanisme de respingere, testând constant limitele celor care îi iubesc, pentru a-și confirma temerea că vor fi părăsiți din nou. „Trauma începutului de viață îi urmărește la maturitate, uneori cu consecințe dramatice”, avertizează specialiștii.
În ciuda mesajelor violente, Omer și Lieve refuză să depună plângere penală. „E fiul nostru, chiar dacă acum ne respinge. Am sperat mereu să-l recuperăm. De Crăciun i-am scris să lăsăm totul în urmă, dar nu ne-a răspuns”, spune tatăl.
„Tragedia”, adaugă fiul lor biologic mai mare, „este că părinții mei au vrut să salveze un copil, dar au ajuns ei înșiși victimele durerii lui”.
