Un bărbat de 62 de ani, împușcat accidental de fiul său în Borșa, a murit în noaptea de luni spre marți, pe patul de spital. Medicii au intervenit chirurgical imediat după incident, însă rănile au fost extrem de grave. Alicele i-au afectat ficatul, iar starea sa a rămas critică până la deces.
În urma decesului, anchetatorii urmează să schimbe încadrarea juridică din vătămare corporală din culpă în omor, la care se adaugă infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Procurorii ar urma să ceară arestarea preventivă a suspectului la Tribunalul Maramureș, după ce inițial instanța a respins această măsură și a dispus arestul la domiciliu pentru 30 de zile.
Potrivit informațiilor din anchetă, victima și fiul său, în vârstă de 28 de ani, au mers pe munte în căutare de coarne de cerb. În această perioadă, cerbii își pierd coarnele după luptele din sezonul de împerechere.
Tânărul avea asupra sa o armă de vânătoare, deși nu deținea permis de port armă. După incident, acesta nu a apelat imediat serviciul de urgență 112, ci l-a sunat pe patronul firmei la care lucrează. Acesta a ajuns la fața locului cu un ATV și ulterior a alertat autoritățile. La început, tânărul ar fi declarat că nu știe cine a tras, însă ulterior a recunoscut în fața anchetatorilor că el este autorul împușcării.