Copilul de 5 ani dispărut în Sibiu a fost găsit. Sute de oameni l-au căutat timp de 43 de ore - VIDEO

Alexandru, băiețelul dispărut din Sibiu
Alexandru, băiețelul de 5 ani din județul Sibiu, dat dispărut după ce s-a pierdut de tatăl său în zona Rusca, a fost găsit după 43 de ore întregi de căutări. Cazul a mobilizat forțe impresionante de intervenție, dar și zeci de localnici și voluntari care au participat la operațiunile desfășurate în zona Sebeșul de Jos, comuna Turnu Roșu.
UPDATE - Alex este transportat la spital
Alexandru Zerestea, băiețelul de 5 ani dispărut în județul Sibiu după ce s-a pierdut de lângă tatăl său într-o zonă de pădure, a fost găsit în viață după aproape două zile de căutări continue. Copilul este transportat la această oră la spital pentru îngrijiri medicale, după ce echipele de salvare au ajuns la el într-o zonă greu accesibilă din apropierea localității Sebeșu de Sus, conform presei locale.

Potrivit polițiștilor, minorul a fost găsit miercuri, în jurul orei 13:07, la aproximativ doi kilometri de locul din care dispăruse. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul elicopterului Inspectoratului General al Aviației. După ce Alexandru a fost observat din elicopter, salvamontiștii au fost cei care au ajuns primii la el. Băiețelul a primit îngrijiri medicale chiar la fața locului, înainte de a fi transportat către spital. Autoritățile spun că starea lui este stabilă, iar copilul a fost găsit în siguranță, după 43 de ore în care sute de oameni au participat la căutări.
Cea mai amplă operațiune de căutare din județul Sibiu
La operațiunea de căutare au participat aproximativ 250 de persoane, printre care polițiști, jandarmi, pompieri ISU, voluntari, salvamontiști, studenți ai Academiei Forțelor Terestre, specialiști ai Inspectoratului General de Aviație și polițiști ai Centrului Chinologic Sibiu. În teren au fost folosite drone, echipamente de termoviziune, câini de urmă și un elicopter pentru verificarea zonelor greu accesibile din apropierea pădurii. Reprezentanții IPJ Sibiu au transmis mulțumiri tuturor celor implicați în intervenție și au descris acțiunea drept cea mai amplă operațiune de căutare desfășurată vreodată în județ.
„Adresăm mulțumiri și le suntem recunoscători tuturor celor implicați în ceea ce putem spune că a fost cea mai amplă acțiune de căutare a unei persoane desfășurată vreodată în județul Sibiu, iar faptul că Alexandru a fost găsit, în stare foarte bună, încununează toate eforturile depuse”, au transmis polițiștii.
Știre inițială - Copilul, Alexandru Toma Zerestea, dispăruse luni, 11 mai, în timp ce se afla împreună cu tatăl său la ferma familiei. Cei doi merseseră să repare un gard electric, iar la un moment dat băiețelul, care mergea câțiva pași înainte pe o potecă de lângă pădure, a dispărut din raza vizuală a tatălui. Bărbatul a mers imediat după el, însă nu l-a mai găsit.
În orele care au urmat, zona a fost împânzită de polițiști, salvamontiști, jandarmi, voluntari și localnici. La căutări au fost folosiți câini de urmă, drone, echipamente de termoviziune și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație, intervenția fiind una de amploare din cauza terenului dificil și a suprafeței mari care trebuia verificată. Tatăl copilului a rămas permanent în zonă și a participat la căutări alături de echipele de intervenție.
Citește și:
- 00:03 - Cine sunt oamenii din jurul lui Ilie Bolojan. Dezvăluiri incendiare despre parcursul controversat al susținătorilor premierului -VIDEO
- 23:52 - Dezvăluirile făcute de fosta secretară de presă a lui Zelenski. Mitul președintelui ucrainean, desființat de femeia cu care a lucrat
- 23:26 - Traian Băsescu, despre anularea alegerilor:” E o afacere dâmboviţeană. Mă îndoiesc că se vor găsi probe că sunt implicaţi ruşii”
- 23:20 - Analiză: Conexiunile controversate de la Ministerul Economiei. „Afacerea” IOR
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














