Denise Rifai a cerut CNA ca Mircea Badea să fie OPRIT. Șefa CNA a suspendat ședința

 
Denise Rifai a cerut CNA ca Mircea Badea să fie OPRIT. Șefa CNA a suspendat ședința
Denise Rifai a cerut CNA ca Mircea Badea să fie OPRIT. Șefa CNA a suspendat ședința

Jurnalistul antenist Mircea Badea a catalogat-o în repetate rânduri pe realizatoarea emisiunii Legile Puterii, Denise Rifai, ca fiind "jidadistă". În acest sens, amintim că Mircea Badea i-a etichetat "naziști" pe cei care se opun guvernării PSD.

În acest context, a avut loc o ședință a CNA în cadrul căreia invitată și audiată a fost jurnalista Realitatea TV Denise Rifai. Șefa acestei instituții, Monica Gubernat, a suspendat ședința, în loc să ofere o poziție tranșantă privind derapajele lui Mircea Badea, fapt ce nemulțumit inclusiv un membru al CNA, Alexandru Kocsis, care i-a transmis acesteia că e subiectivă, faptul că a comis un abuz de putere și că a devenit avocata antenistului, scrie podul.ro.

Pe parcursul ședinței, Monica Gubernat a întrebat-o pe Denise Rifai „cine a aruncat primul piatra?” în scandalul cu Mircea Badea, sau „vi se pare că semăn cu Ana Pauker?”, amintind de un moment de la începutul anului, când emisia postului Realitatea TV a fost suspendată cu 10 minute pentru modul în care au reflectat protestele din 10 august, informează paginademedia.ro.


În replică, Denise Rifai a subliniat că Mircea Badea trebuie sancționat, oprit, căci ceea ce face nu se mai numește în niciun caz jurnalism.

"Mi-aș fi dorit să fi venit aici poate după ce m-ați fi ajutat deja. Am venit să vă rog și nu o să plec de aici până nu o să am măcar promisiunea din partea dumneavoastră că sunteți pentru noi, jurnaliștii, instanța care trebuie să reglementeze tipul acesta de abuz și de derapaj pe care jurnalistul Mircea Badea îl face în mod constant și repetat ori de câte ori probabil are câte o zi mai nefavorabilă domniei sale", a spus jurnalista.

"Mă simt jignită. Mă simt sub un asalt de jigniri continue care sunt total în contra dreptului meu la imagine, dreptului meu la demnitate, reputației mele de jurnalist și libertății mele religioase. Domnul acesta nu respectă nimic", a adăugat Denise Rifai.

"Ce face acum este doar o mostră din ce face Mircea Badea în mod constant. Eu nu sunt teroristă. Eu nu sunt jihadistă. Aparțin vreunei grupări teroriste? Aparțin ISIS? Aparțin Al-Qaeda? Cum puteam să permitem unui jurnalist în spațiul român, în statul român, să acuze o femeie? Sunt femeie, sunt jurnalist, sunt doar cetățean român. Cum poate să mă acuze că sunt jihadistă, adică sunt teroristă, în contextul în care eu nu sunt? (...) Ideea că eu sunt teroristă nu este o glumă, nu este un epitet. NU mai vorbim de faptul că mă facă purcică în călduri sau Miss Piggy în crize maxime. Nu contează că mă vede slabă, urâtă, grasă, frumoasă, omul acesta mă face teroristă în fiecare zi, când are chef și după aceea nu i se întâmplă nimic. Asta nu este presă, acesta nu este limbaj, acaesta nu este abordare de jurnalist, în prime-time, la un post public de televiziune. Eu am venit să vă cer ajutorul, în contextul în care mă așteptam deja ca dumneavoastră să mă fi ajutat. Eu am nevoie să mă ajutați, pentru că tipul acesta de limbaj trebuie oprit. Asta nu e presă. Sunt revoltată, sunt supărată și eu nu pot să ajung acasă în fiecare seară și să mă sune colegii din televiziune. Am familie, am prieteni, am colegi. Omul acesta nu poate să mă jignească la nesfârșit și să-mi râdă în nas la televizor. După ce s-a dezbătut speța mea fără ca eu să fiu audiată, domnul Mircea Badea în emisiunea de marți seara și-a umflat mușchii și a spus cum s-a terminat foarte rău pentru mine sesizarea pe care i-am făcut-o la CNA", a mai zis jurnalista.

Membrul CNA Alexandru Kocsis i-a reproșat, printre altele, Monicăi Gubernat că a comis un abuz de putere suspendând ședința CNA.

"Vreau să fac o observație și vă spun că protestez față de modul în care conduceți ședința. Este un mod arbitrar, subiectiv și vă dau și exemple. De la începutul audierii doamnei Rifai, ați început cu o experiență personală a dumneavoastră, în care la un moment dat ați fost comparată cu Ana Pauker și ați reamintit acel moment. Deși noi nu discutam despre așa ceva. Apoi, ați intrat în discuții contradictorii și consider că ați făcut un abuz de putere ca președinte de ședință și ați decis unilateral să suspendați ședința fără să ne întrebați dacă suntem de acord. Apoi că v-ați transformat în avocatul domnului Mircea Badea. Încep să regret că am renunțat la acea prevedere care spunea că ședințele pot fi prezidate prin rotație de către membri, dacă acesta va fi modul dumneavoastră de a conduce ședințele în următorii cinci ani", a precizat Alexandru Kocsis.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Diaspora
07 Sep 23:58
Eu ma mir cum de pot sta de vorba cu Mahalaua asta Rifai. Om normal la cap nu poate si culmea este ca aceasta versata in fundurile Mahalalelor de unde provine, se simte jignita. Recomand sa se uite in reluare la una din emisiunile ei la intamplare... Mahala in toata regula minut cu minut.
Răspunde
0 0
dorin butunoiu
07 Sep 10:44
DOAMNA RIFAI IN TARA A CAREI ORIGINI O PORTI IN TINE NU AVEAI CURAJ SA DESCHIZI GURA !!!! Ai venit in Romania ,ai facut o privata si te crezi jurnalista !!!
Răspunde
0 0
Moromete
07 Sep 09:39
Este incredibil , FOARTE INCREDIBIL cum sunt conduse instituțiile publice !!!! Aceasta prea, dar preafrumoasă doamnă Gubernat prin atitudinea ei TUNDE din procentele Vioricăi , din care și așa oricum nu prea mai aveai ce tunde , practic cum începe să crească în sondaje Viorica apare câte o șăfă de instituție să o afunde și mai rău. Cum Denise seamănă cu soția lui Badea mă doare capul la ce se gândește când se uită la ea . La început Badea era ceva mai echilibrat dar se pare că după ce la îmbrăcat Berceanu în curcan ( pariul pierdut) a intrat într-un derapaj permanent , derapaj din care, se pare că nu mai poate ieși nici după spovedaniile la PASTORUL Gâdea. Ar mai fi o explicație și aici ar putea fi vorba de o problemă de ”bibliotecă” după pumnii ce i-a încasat în ring ...e posibil să i se fi amestecat iremediabil gândurile.. e posibil orice chiar și o acțiune simultantă a celor două cauze : pene și pumnii.
Răspunde
0 0
johnneil
07 Sep 08:52
Acest badea mircea de mult nu ar mai trebui sa apara pe micile ecrane. Oricum pentru mine este ca si mort. El nu exista in nici-un fel deoarece nu ma uit la emisiunile lui.
Răspunde
0 0
Câtă suferinta si la doamna Rifai !
07 Sep 06:13
Vai,domnule Badea,atâtea învinuiri pentru o simplă femeie,cam exaltată,e adevărat,care are un stil obositor până la revoltă ,ca sa combată ideologia psdistă.Or,asta nu e jihad,de indată ce nu se referă la apărarea coranului ,domnia sa apără ideologia de drepta ,care are in vedere nu lupta pentru idei politice,ci cum să cuceresti puterea.Nu e nicio diferenta intre combatanta si presedinetele meu,care n-a fost odată la guvern sa le spună ministrilor cum se faca autostrăzile si spitalele,ci a combătut de la microfon ,din păcate instalat oficial la Cotroceni, guvernul si pe doamna prim.
Răspunde
0 0
DINCA, PRIM MINISTRU !!!
06 Sep 23:36
Sori06 Sep 21:14 - ''crestine'' ia de invata ... sa muncesti !!!
Răspunde
0 0
DINCA, PRIM MINISTRU !!!
06 Sep 23:35
''CINE A ARUNCAT PRIMUL PIATRA !!!? " Asta e intrebare de OM, de PROFESIONIST, de SEF al CNAului !!! E incredibil cum este promovata VIOLENTA si INSTIGAREA LA VIOLENTA !!! La fel ca cei care spun femeilor distruse in bataie de ''crestini'' abrutizati si abjecti - Da, tu fa, cu ce l-ai enervat !???
monica gubernat, in federatia rusa pootin nu ar fi lasat o astfel de inapoiere intelectuala sa mai existe, erai demult trimisa la colhoz sa ''educi'' vacile !!!
Răspunde
0 0
Sori
06 Sep 21:14
Acum aflu ca jurnalista Rifai e musulmana. Fara sa cunosc acest amanunt, am facut deja comentarii defavorabile la adresa ei, pentru ca se manifesta si vorbeste total inadecvat, si as fi mai degraba de parerea lui Badea.
Jurnalismul ar avea foarte mult de câstigat daca Rifai ar dispare din peisajul mediatic românesc.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?