Alegeri R. Moldova. Igor Dodon, avertizat să nu se implice în campanie

 
Igor Dodon, în vizită la Vladimir Putin
Igor Dodon, în vizită la Vladimir Putin

Preşedintele Igor Dodon a fost avertizat la sfârşitul săptămânii trecute de către Comisia Electorală Centrală de la Chişinău să nu se implice în campania electorală şi să nu utilizeze resursele preşedinţiei în favoarea promovării Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) în perspectiva alegerilor parlamentare din 24 februarie, informează Radio Chişinău, citat de Agerpres.



Comisia electorală Centrală a avertizat preşedinţia că este 'inadmisibil să se implice în campania electorală'. De asemenea, potrivit unei hotărâri aprobate vineri, CEC a avertizat cu privire la utilizarea resurselor administrative ale preşedinţiei în campania electorală în favoarea PSRM.

Această decizie survine după două sesizări depuse de Partidul Liberal şi formaţiunea lui Ilan Şor, primarul Sorocăi, care au denunţat transferul de imagine şi susţinerea pe care Igor Dodon o oferă PSRM, acuzând totodată că socialiştii ar beneficia, indirect, şi de sprijin de peste hotare.

În hotărârea sa, Comisia electorală readuce în atenţie prevederile Codului electoral, precum şi unele decizii ale Curţii Constituţionale care îi interzic şefului statului să fie membru de partid şi îl obligă să adopte un comportament politic neutru. În opinia CEC, participarea candidaţilor şi membrilor PSRM la evenimentele organizate de preşedinţie ar reprezenta transfer de imagine în favoarea acestora. Comisia a denunţat, totodată, utilizarea resurselor publice în campania electorală.

Reprezentantul PSRM în Comisia Electorală Centrală, Maxim Lebedinski, consilier al lui Igor Dodon, a negat acuzaţiile, susţinând că PSRM nu poate controla comportamentul şefului statului.

În opinia sa, recenta vizită a lui Igor Dodon la Moscova nu a avut caracter electoral. El a calificat hotărârea Comisiei drept 'unul dintre paşii pentru nerecunoaşterea scrutinului parlamentar' din 24 februarie.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?