Medicii Spitalului de Boli Infecțioase "Victor Babeș" din Timișoara au vindecat pe parcursul unui an de pandemie peste 3.000 de bolnavi infectați cu noul coronavirus. Bilanțul a fost făcut de managerul unității, medicul Cristian Oancea, într-o conferință de presă.
Conform Agerpres, cheia succesului, care a făcut ca niciun angajat al unității să nu cadă victimă a coronavirusului, a fost echipa, din care a făcut parte și comunitatea, dar și respectarea normelor de protecție, documentarea permanentă din medii internaționale despre acest virus și încrederea în revenirea la normalitate.
Totodată, managerul spitalului din Timișoara a atenționat că vor urma săptămâni critice în ceea ce privește evoluția pandemiei.
Cristian Oancea: "Au fost momente frumoase, dar și dureroase, dar nonstop, am fost cu toții alături de pacienți. Un an întreg vorbim doar despre COVID-19. Până acum, 3.600 de pacienți internați în spitalul nostru, care în momentul de față este plin de forme severe și foarte severe de boală și am rugat colegii de la celelalte spitale să ne susțină în următoarele trei - patru săptămâni pe care noi le vom considera critice. Aproximativ 500 de pacienți, printre care și colegi de-ai noștri de la alte spitale, au pierdut lupta cu această boală. Este o pierdere pentru noi toți. Prin sistemul nostru de triaj au trecut 5.300 de pacienți care au fost evaluați. Aceste cifre semnifică oameni care s-au adresat spitalului, unde au primit îngrijire și am fost alături de ei."