Începuturile sistemului constituţional în Ţările Române îşi au originea în redactarea Regulamentului Organic, lege cvasi-constituţională promulgată ulterior tratatului de la Adrianopol, între 1832-1832, promulgată de autorităţile imperile ruseşti în Ţara Românească şi Moldova. Documentul deşi conservator în esenţă, a generat os erie de reforme care au bus bazele occidentalizării societăţii din cele două principate.
Tratatul de la Adrianopl a fost semnat la 14 septembrie 1829, la încheierea războiului dintre Imperiul Rus şi Imperiul Otoman. Pentru Principatele Române, tratatul prevedea recunoaşterea domniei pe viaţă a principilor aleşi, fixa hotarul dintre Imperiul Otoman şi Muntenia pe tavlegul Dunării şi restituia raialele Brăila, Giurgiu şi Turnu Măgurele. Prin acest tratat se consfinţea scăderea considerabilă a puterii Sublimei Porţi asupra Ţărilor Române în favoarea celei ţariste.
Proclamaţia de la Islaz este considerată primul act constituţional al României. Programul adoptat la 9 iunie 1848 de mişcarea revoluţionară din Ţara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. La 11 iunie, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu este nevoit să accepte termenii proclamaţiei şi să recunoască guvernul revoluţionar provizoriu. Proclamaţia de la Izlaz a avut forma şi valoarea unui act constituţional. Între cele 22 de prevederi ale sale se remarcă: independenţa administrativă şi legislativă, separaţia puterilor, egalitatea drepturilor politice, alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani, reducerea listei civile a domnitorului, emanciparea clăcaşilor, emanciparea israeliţilor şi drepturi politice pentru compatrioţii de altă credinţă, dezrobirea ţiganilor, instrucţiune egală, înfiinţarea unor aşezăminte penitenciare, crearea gărzii naţionale.
Parlamentul bicameral îşi face apariţia în urma Tratatului de la Paris, care a condus la separarea puterilor în stat, în cadrul caruia puterea legislativa era executatş colectiv de catre Domn şi Adunarea Electiva (deputati alesi pe o perioada de sapte ani). Următorul pas îl reprezintă "Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris", conform caruia puterile statului erau încredinţate domnitorului şi Reprezentanţei Naţionale, aceasta din urma fiind alcatuit din Senat si Adunarea Deputatilor.
Constituţia din 1866 conserva principiul bicameralismului, desi existau unele voci (amintim pe I.C. Bratianu), care militau pentru unicameralism. Astfel, legiuitorii erau Principele si Reprezentanta Nationala (Camera inferioara având prerogative aditionale fata de Senat, prin dreptul de configurare a bugetului de stat, dupa modelul ulterior al bicameralismului britanic, unde Camera Comunelor avea largi atributii în materie financiara si bugetara).
Puterea legislativă îşi păstrează structura şi în Constituţia din 1923, dar prin legea fundamentală, promulgată de Carol al II-lea în 1938, forul legislativ are puteri limitate în comparaţie cu Suveranul.
Parlamentul României devine monocameral în anul 1946, prin Decretul de Lege Nr. 2278, sistem desăvârşit prin Constituţia din 1948. Astfel la exact un secol de la Proclamaţia de la Islaz, se înfiinţează Marea Adunare Generală. Unicameralismul a dăinuit până în martie 1990 când a fost promulgat Decretul-Lege nr. 92, act normativ care priveşte alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României. Astfel se revine la tradiţionalul parlament bicameral (cele două camere primesc denumirea de Senat, camera superioară, şi Camera Deputaţilor, cea inferioară).
După evenimentele din decembrie 1989, când Ceaşusescu a fost înlăturat de la putere, iar comunismul desfiinţat, societatea românească s-a temut să înrcedinţeze întreaga putere legislativă unui Parlament unicameral de teama revenirii la o nouă formă dictatorială. Astfel Constituţia României din 1991 prevede înfiinţarea Parlamentului bicameral. S-a pus în discuţie, mai ales după promulgarea Consituţiei din 2003, abolirea bicameralismului şi revenirea la un for legislativ cu o singură cameră.
Parlamentul unicameral - Argumente pro
- Parlamentul unicameral asigura rapiditate, fluiditate, cursivitate activitatii legislative. Un asemenea parlament ar fi foarte util si eficient societatilor care trec de la un sistem politic totalitar de genul comunismului la unul democratic, unde exista o mare nevoie de reformare si restaurare legislativa;
- Fiind redus numeric, parlamentul unicameral necesita mai putine cheltuieli pentru intretinerea si functionalitatea sa;
- Existenta sistemului parlamentar unicameral usureaza relatia dintre parlament si executiv, evitand eventualele tensiuni, opozitii ce s-ar putea naste in cazul parlamentul bicameral, intre camerele acestuia, intre acesta si executiv sau institutia sefului statului.
Argumente contra
- Sub aspectul democratiei, parlamentul unicameral nu ar constitui o reprezentare prea fidela a vointei poporului, intrucat prin numarul redus al membrilor sai, acesta ar fi un element restrictiv, limitativ;
- Intr-un parlament unicameral se creeaza o mult mai mare posibilitate de subordonare sau de dominare a sa de catre forta politica, care detine majoritatea sau de executiv, fapt ce ar putea crea premisele instaurarii despotismului sau chiar a dictaturii. O asemenea posibilitate se poate crea si pentru seful statului sau cel putin acesta si-ar putea impune mai usor propria strategie politica;
- Usurinta, rapiditatea, fluiditatea in adoptarea legilor, care ar fi caracteristica parlamentului unicameral, ar fi in detrimentul calitatii si consistentei actului legislativ.
Parlamentul bicameral - Argumente pro
- Prin prezenta a doua camere si implicit a unui numar mai mare de membri, parlamentul bicameral va realiza o reprezentare mai larga, mai fidela a vointei poporului, a tuturor claselor si gruparilor sociale, a fortelor politice din societate, fapt cu consecinte pozitive pentru democratismul sau politic;
- Sfera mult mai larga si mai variata a fortelor politice reprezentate in parlamentul bicameral, ar inlatura posibilitatea subordonarii sale fie de forta social-politica majoritara, fie de executiv sau de seful statului. In felul acesta, s-ar diminua considerabil posibilitatea instaurarii dictaturii sau a unui regim totalitar;
- Sistemul bicameral ar permite o dezbatere mai ampla, mai profunda a proiectelor legislative, ar aduce in planul dezbaterilor optiuni, solutii multiple si diverse, fapt cu efecte pozitive asupra calitatii, consistentei, profunzimii actului legislativ.
Argumente contra
- Multi politicieni si juristi contesta plusul de democratie pe care l-ar conferi sistemul bicameral, facand trimitere la faptul ca in multe sisteme membrii uneia din camere, de regula Senatul, sunt partial numiti de seful statului;
- Sistemul bicameral, prin prezenta a doua camere, ar genera tensiuni, opozitii atat intre cele doua camere componente cat si intre acestea si executiv, fapt ce ar agita, tensiona, viata social-politica;
- Numarul mult mai mare al membrilor parlamentului bicameral ar genera o crestere considerabila a efortului financiar pentru intretinerea si functionarea sa, fapt ce ar agrava si in unele cazuri, ar intrece posibilitatile economice ale societatilor mici si mijlocii. Acest fapt ar impiedica insasi politica de dezvoltare a acestor societati;
- Parlamentul bicameral, prin mecanismul sau mult mai greoi de adoptare a legilor, cu posibilitate marita de respingere de catre camera a unui proiect legislativ sau a imposibilitatii realizarii medierii intre cele doua camere, constituie motive pentru rezerve sau critici la adresa acestui sistem.
