Ultimele Stiri· 1 min citire

Grecia, zguduită de cutremure în serie! După Atena, şi Creta a fost lovită de un seism puternic

Grecia, zguduită de cutremure în serie! După Atena, şi Creta a fost lovită de un seism puternic

Publicat1 dec. 2008, 12:00
Actualizat10 iun. 2015, 11:20

Un cutremur de 5,3 grade pe Richter s-a produs în noaptea de marți spre miercuri în largul coastelor insulei grecești Creta. Seismul nu a provocat victime sau pagube materiale,

Cutremurul s-a produs cu puțin înainte de ora locală 01.00 (22.00 GMT) iar epicentrul a fost localizat în mare la 29 de kilometri sud de mica insulă Kassos, în largul Cretei, informează Observatorul de geofizică din Atena, citat de AFP.

Aceeași zonă a fost afectată la 16 aprilie de un cutremur de 6,1 grade, puternic resimțit în cele două insule. Grecia este una dintre regiunile europene cu activitatea seismică cea mai intensă.

Ieri, un cutremur de magnitudine 5,2 s-a produs la nord de Atena, seismul fiind puternic resimțit în capitala Greciei.Potrivit USGS, epicentrul a fost localizat la 83 km nord-est de Atena, în apropierea orașului Malesina. Observatorul geodinamic din Atena a evaluat seismul la 5,3, precizând că epicentrul a fost localizat în mare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri