Coronavirus - România: 205793 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Cea mai emoţionantă imagine de la protestul din Centrul Capitalei

Wednesday, 04 November 2015, 21:50 Sursă: REALITATEA.NET

În Piaţa Universităţii, oamenii manifestează, de peste trei ore, împotriva corupţiei şi a clasei politice.
 
Oamenii scandează "Peste tot corupţie, nicăieri justiţie", "Toate partidele fură prin rotaţie", "Toate partidele, aceeaşi mizerie", "Vrem spitale, nu catedrale", "Daniel, Daniel, o să te deranjăm niţel", "Vrem 300, nu 600", "Colectiv", "România, trezeşte-te", "Corupţia ucide", "Jos sistemul mafiot" şi "Anticipate".

Reprezentanţii tinerilor au transmis că tragedia din Clubul Colectiv a avut loc şi din cauza corupţiei generalizate din mediul politic şi a unei administraţii publice nefuncţionale, infectată de nepotism şi interese străine de cele ale cetăţenilor.

"Câteva demisii nu rezolvă problemele de fond ale sistemului, care au costat vieţi nevinovate, chiar dacă şi acestea sunt necesare în faţa unei astfel de tragedii care cu siguranţă putea fi evitată. Consiliul Tineretului din România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi Consiliul Naţional al Elevilor încurajează toţi tinerii din România să reacţioneze public la neregulile de funcţionare a autorităţilor şi să participe la mişcările de protest organizate joi, 5 noiembrie 2015, precum şi în alte zile, în mai multe oraşe din ţară. Schimbarea societăţii este posibilă, dar ea necesită însă o masă critică de cetăţeni care refuză să tacă în faţa abuzurilor sau să le accepte. Suntem convinşi că tinerii pot forma această masă critică şi că sunt categoria socială cea mai potrivită pentru a genera o schimbare fundamentală a României", a arătat Consiliul Tineretului din România.

Reprezentanţii elevilor, studenţilor şi tinerilor din România au anunţat că susţin revendicările exprimate de protestatari în primele zile după incendiul din Colectiv, inclusiv modificarea legislaţiei şi a reglementărilor referitoare la protecţia împotriva incendiilor şi intervenţia în caz de urgenţă, verificarea de urgenţă a tuturor cluburilor existente, introducerea de elemente relevante de educaţie civică, comunitară şi sanitară în învăţământul preuniversitar, finanţarea corespunzătoare a sistemului de sănătate, înăsprirea pedepselor pentru corupţie, sancţionarea penală a celor care aveau atribuţii în prevenirea unui asemenea dezastru şi au greşit explicit, precum şi "sancţionarea politică a celor care au păstorit sistemele care au dat greş, distrugând vieţile a sute de oameni, victime, familii şi prieteni ai victimelor".

De asemenea, tinerii spun că îşi doresc un stat responsabil, care să îşi facă bine şi corect treaba şi o clasă politică dispusă să lucreze pentru cetăţeni, nu pentru propriile interese.

După cele trei zile de doliu naţional, după un marş al tăcerii în memoria victimelor de la Colectiv, marţi seară oamenii au ieşit în stradă pentru a-şi exprima revolta. Peste 25.000 de persoane au manifestat animate de acelaşi gând: duşmanul comun - corupţia, iar schimbarea trebuie să aibă loc de acum.

Miercuri, premierul Victor Ponta a anunţat că îşi depune mandatul şi că speră că demisia Guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă.


Citeste totul despre:


Alte articole din: LOCAL
Alte articole din: LOCAL