Extradarea oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc se apropie. Fostul lider care a dominat ani la rând scena politică și economică a Republicii Moldova ar putea fi adus în țară pe 25 septembrie, cu doar trei zile înainte de alegerile legislative cruciale din 28 septembrie. Plahotniuc, acuzat de implicare în frauda bancară de un miliard de dolari, urmează să fie extrădat din Grecia, unde a fost reținut în iulie.
Ministrul de interne de la Chișinău Daniella Misail-Nichitia a declarat că au fost rezervate bilete la avion pentru data de 25 septembrie. Șefa Internelor spune însă că data aducerii în țară a lui Vladimir Plahotniuc este totuși una „estimativă”.
Mai mult, oficialul de la Chișinău a negat că poliția ar fi tergiversat intenționat procesul de extrădare pentru a plasa evenimentul cât mai aproape de scrutin și să-l transforme în subiect de campanie.
De cealaltă parte, Vladimir Plahotniuc neagă faptele care i se reproșează și a spus autorităților elene că dorește să fie extrădat în Republica Moldova, pentru a i se da ocazia să-și apere cauza și să-și refacă imaginea în țara lui.
Reamintim că afaceristul fugar urmează să fie extrădat în Republica Moldova, după ce Ministerul Justiției din Grecia a acceptat cererea autorităților de la Chișinău. Decizia a fost aprobată joi, 4 septembrie, și comunicată chiar de avocatul său, Lucian Rogac.
Vladimir Plahotniuc a fost reținut, împreună cu fostul deputat Constantin Țuțu, pe Aeroportul din Atena, pe 22 iulie. Acesta este învinuit în mai multe dosare penale, inclusiv pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani.
La finele lunii august, Curtea de Apel din Atena a acceptat cererile autorităților moldovene privind extrădarea lui Plahotniuc.