Economie· 1 min citire

Guvernul României, vizat de trei dosare DNA privind atribuirea fondurilor din programul SAFE – surse

Premierul Ilie Bolojan

Premierul Ilie Bolojan

Publicat5 sept. 2026, 12:26
SursăRealitate Plus

Guvernul României este vizat de trei dosare deschise la DNA cu privire la felul în care au fost atribuite contractele prin programul SAFE, potrivit surselor Realitatea PLUS. Este vorba despre un program de peste 16 miliarde de euro, iar suspciunile sunt legate de modul în care au fost împărțiți banii, dar și cum ar fi favorizat Executivul compania germană Rheinmetall.

În cazul suspiciunilor legate de împărțirea banilor din programul SAFE, în valoare de circa 16 miliarde de euro, există deja o plângere depusă de partidul AUR, însă, potrivit surselor citate de Realitatea Plus, ar fi fost deschise și două dosare la Direcția Națională Anticorupție.

Suspiciunea este că premierul demis Ilie Bolojan ar fi încercat să dirijeze fondurile către o anumită companie, mai precis firma germană Rheinmetall. Coincidență sau nu, unul dintre liderii coaliției, președintele USR Dominic Fritz, este cetățean german, iar sursele Realitatea Plus susțin că s-ar fi încercat orientarea programului în această direcție, către Rheinmetall.

Dacă analizăm și vizitele lui Ilie Bolojan din ultimele săptămâni, în afară de deplasarea în Republica Moldova, una dintre ele a fost chiar în Germania. Poate o coincidență sau poate nu, în contextul situației investigate în prezent de procurorii anticorupție. Este important de menționat că vorbim despre un program de 16 miliarde de euro, destinat consolidării apărării naționale.

Ministrul Apărării, Radu Miruță, tot din USR, a fost desemnat și ministru al Transporturilor după demiterea Guvernului, ceea ce înseamnă că ar gestiona atât programul SAFE, cât și proiectele de infrastructură — inclusiv autostrăzile care ar fi trebuit realizate prin acest program.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Economie