Actual· 1 min citire

Un tânăr de 18 ani din Mureș a intrat cu ATV-ul în mașina de poliție care îl urmărea

Foto/Arhivă

Foto/Arhivă

Publicat6 sept. 2025, 21:52
SursăRealitatea

Un tânăr de 18 ani din Mureș a intrat cu ATV-ul într-o mașină de poliție care îl urmărea. Poliția spune că autovehiculul nu era înmatriculat.

Incidentul a avut loc pe un drum comunal din Răstolița, unde polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Deda au observat un ATV care nu avea plăcuțe de înmatriculare și au făcut semnal regulamentar de oprire, scrie News.ro.

„Cel în cauză, identificat ca fiind un tânăr de 18 ani, din Răstolița, nu a dat curs solicitării polițiștilor, procedându-se la urmărirea sa pe drumul comunal, iar mai apoi pe un drum forestier, unde, în momentul în care autospeciala de poliție a ajuns în paralel cu ATV-ul, conducătorul acestuia a pierdut controlul și a intrat în partea laterală a autospecialei”, transmis, sâmbătă seară, oficialii Poliției Județene Mureș.

După ce a lovit mașina Poliției, tânărul în cauză a încercat să fugă, însă polițiștii l-au imobilizat și încătușat. Pentru că era rănit, el a fost dus la spital.

Verificările făcute de polițiști arată că fugarul nu deține permis de conducere, iar ATV-ul nu este înmatriculat.

În urma evenimentelor, Poliția a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News