Coronavirus - România: 55241 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Rusia se laudă că va avea primul vaccin anti-COVID aprobat din lume

Thursday, 16 July 2020, 14:00 Sursă: realitatea.net

 

Prima etapă de testare a vaccinului, făcută timp de o lună pe 38 de persoane, s-a încheiat luna aceasta. Cercetătorii au concluzionat că este sigur la utilizare și induce o reacție imună, deși puterea acestui răspuns imun este încă neclară.

Testările clinice au început la 18 iunie, iar vaccinul a fost dezvoltat de specialiştii din cadrul Centrului de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie "N.F. Gamalei". Primul grup de voluntari a fost externat miercuri, 15 iulie.

Faza a treia, ce va implica mai multe mii de oameni, este programată să înceapă în august, a declarat Kiril Dmitriev, șeful Fondului Rus pentru Investiții Directe. Acesta crede că, pe baza rezultatelor, ar putea fi aprobat în Rusia în august, iar în alte țări o lună mai târziu, deci vaccinul dezvoltat de Rusia ar putea deveni primul vaccin anti-COVID din lume.

Faza a treia va fi desfășurată în Rusia și în două țări din Orientul Mijlociu și va începe după ce faza a doua, realizată pe 100 de persoane, se va încheia pe 3 august.

Rusia a anunţat, de miercuri, că a finalizat primele studii clinice ale unui vaccin împotriva noului coronavirus, testat pe oameni. 

Și Statele Unite lucrează la un vaccin împotriva coronavirusului. Vaccinul, dezvoltat de cercetători americani,  a dus la crearea de anticorpi și nu a provocat reacții adverse grave, însă mai urmează o nouă fază testare pe 30.000 de oameni.

Peste 100 de posibile vaccinuri sunt dezvoltate și testate pentru a încerca stoparea pandemiei de coronavirus. Cel puțin două sunt în faza a treia de testare pe oameni, unul în China și celălalt în Marea Britanie, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății.

Rusia este una dintre cele mai afectate țări în ceea ce privește infectarea cu noul coronavirus.

Până joi, 16 iulie, au fost raportate 752.797 de cazuri confirmate de COVID-19, doar 6.428 în ultimele 24 de ore. Bilanțul deceselor a ajuns la 11.937, în ultimele 24 de ore murind 167 de oameni., potrivit datelor cetnralizate de Worldometers

Rusia este pe al patrulea loc în lume, însă după Statele Unite, care sunt în continuare pe primul loc în topul negativ coronavirus, cu peste 3,6 milioane de cazuri confirmate și peste 140 de mii de decese, Brazilia - peste 1,97 milioane și peste 75 de mii de morți, și India - peste 974 de mii de infecții și peste 24 de mii de decese, potrivit aceleiași surse.

Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL