Plângere penală pentru viceprimarul Timișoarei. Ruben Lațcău a spus că judecătoarele sunt șantajate de interlopi

Foto/Arhivă/Profimedia
Acuzațiile grave lansate de viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, la adresa sistemului judiciar atrag reacția CSM. Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat joi, 13 noiembrie, că sesizează CNA și CNCD după ce Lațcău a afirmat că judecătoarele sunt șantajate de interlopi, punând sub semnul întrebării integritatea Justiției.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat joi, 13 noiembrie 2025, că declarațiile făcute de viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, într-un interviu recent, depășesc limitele libertății de exprimare, afectează independența judecătorilor și subminează încrederea publicului în Justiție.
Acuzații grave și nefondate, spune CSM
Secția pentru judecători a CSM a admis cererea formulată de judecătorii Curții de Apel Timișoara și a constatat încălcarea independenței și imparțialității judecătorilor, precum și a reputației profesionale a doamnelor judecător din cadrul acestei instanțe.
CSM subliniază că afirmațiile lui Lațcău conțin acuzații grave și nefondate la adresa unor magistrați femei, cu referire directă la o cauză aflată pe rol, nesoluționată definitiv. De asemenea, CSM consideră că acestea reprezintă comentarii de natură ofensatoare și discriminatorie la adresa magistraților femei, fiind considerate inadmisibile într-un stat de drept și aducând atingere principiului egalității de gen.
Viceprimarul a declarat public, într-un podcast moderat de fostul ministru USR Cristian Ghinea, că „se practică șantajul în scară mare, mai ales în Justiție” și că există un „fenomen generalizat” în care judecătoarele se întâlnesc cu interlopi ("metoda loverboy"), ajungând astfel să fie șantajate și să controleze deciziile judecătorești.
Sesizarea CNA și CNCD
Față de gravitatea și efectul discriminatoriu al declarațiilor, CSM a decis să sesizeze Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) și Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), solicitând aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.
„Ingerințele publice sau presiunile exercitate prin declarații politice în legătură cu cauze aflate în curs de soluționare contravin principiului separației puterilor în stat și reprezintă o atingere gravă adusă independenței justiției”, anunță CSM.
Instituția atrage atenția că acest tip de declarații se înscriu într-un climat amplu de ostilitate la adresa magistraților, generat și alimentat frecvent de mediul politic și media, fapt ce nu face decât să amplifice reacții periculoase și să genereze instabilitate în societate.
Citește și:
- 23:41 - Dan Dungaciu, avertisment dur despre irelevanța strategică a României și capcana golirii de sens a unirii cu Republica Moldova
- 23:26 - Dan Dungaciu, despre retragerea SUA din Europa: „Este un dezechilibru major. N-am mai fost în situația asta”
- 23:14 - Eugen Tomac, creația lui Traian Băsescu. Toate acțiunile lui, dirijate din umbră de fostul președinte-VIDEO
- 23:02 - Ministrul Educației, sfidare la adresa unei fetițe de clasa a cincea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














