Pîslaru, după discuții cu Comisia Europeană: „România poate securiza întreaga componentă de investiții din PNRR”

Dragoș Pîslaru
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat că România se află într-o etapă avansată a negocierilor cu Comisia Europeană privind închiderea PNRR.
Oficialul a anunțat că din totalul de 4,9 miliarde de euro pe grant, suma rămasă în discuție s-a redus la doar 24 de milioane de euro, pe care autoritățile sunt încrezătoare că o vor putea securiza.
Un al doilea subiect abordat în discuțiile cu CE vizează documentația necesară la închiderea proiectelor, în contextul în care birocrația internă reprezintă un obstacol.
Dragoș Pîslaru: „În acest moment mai avem o discuție de 24 de milioane de euro din PNRR”
Pîslaru a precizat că s-a ajuns la un acord de principiu privind descrierea documentelor finale de recepție, astfel încât investițiile să poată fi validate chiar dacă proiectele nu sunt complet operaționale până la termenul-limită de 31 august.
Cele 7 spitale finanțate prin PNRR au construcțiile 100% finalizate și sunt dotate cu echipamente, urmând să fie recepționate oficial.
Acest demers ne-a dus la un rezultat îmbucurător, este un rezultat, bineînțeles, parțial. Până la urmă, totul se agreează când avem versiunea finală agreată, dar ceea ce este important este că în acest moment mai avem față de suma totală de 4,9 miliarde de euro cu tot cu prefinanțarea inclusă, dar 4,9 miliarde de euro pe grant, în acest moment mai aveam o discuție de 24 de milioane de euro, vă dați seama, sunt lucruri care sunt absolut marginale și avem încredere că vom putea securiza toată componenta cu investiții pe care să le putem finaliza.
A doua discuție foarte importantă cu Comisia Europeană, având în vedere că mai e foarte puțin timp, până la finalizare, este legată de documentele de care avem nevoie la închiderea proiectelor, după cum știți, România se află într-o situație în care propria birocrație ne afectează, există situații în care ai nevoie de avize finale sau pentru documentele finale, ai nevoie de avize sau de autorizații care necesită o durată de timp și practic ne-am asigurat că avem o descriere și că vom avea o descriere a documentelor finale care să permită recepția investiției ca să luăm, în cazul unui spital, un spital evident ceea ce cu toții ne-am fi dorit de la început, la atunci când discutam de PNRR, era ca atunci când vine deadline-ul de 31 august să ai și pacienți înăuntru, să fie complet operațional, dar în acest moment noi știm că aceste spitale pe care le avem, 7 spitale, vor fi finalizate și construcțiile sunt deja 100% finalizate la toate spitalele vorbesc de activitatea de construcție efectivă, vor fi dotate, vor fi echipate, au tot ce le trebuie ca să poată să fie recepționată activitatea aceasta de construcții și pentru asta evident este nevoie să discutăm foarte clar care sunt documentele de recepție, și să ne asigurăm că odată ce arătăm construcția, arătăm că există echipamentele, arătăm toate lucrurile acestea, nu avem o problemă să și încasăm bani.
Pîslaru: „Suntem pe direcția cea bună, România va putea finaliza proiecte care să-i permită să tragă sumele de granturi”
Și este foarte important să vă spun că discuțiile au mers bine pe acest subiect, am avut o colaborare foarte bună din echipa guvernamentală pentru a defini aceste documente, mai avem mici detalii de clarificat, dar suntem pe direcția cea bună, și cele două lucruri coroborate evident ne dau încredere că România va putea trage cel puțin pe zona de investiții, va putea finaliza proiecte care să-i permită să tragă sumele de granturi.
Pe componenta de împrumuturi suntem în continuare în discuții cu privire la furnizarea de dovezi pentru a clarifica stadiul de implementare, evident după cum știți pe zona de împrumuturi au fost proiecte care erau un pic mai rămase în urmă, noi avem acum un plan de accelerare după cum știți încă din luna ianuarie am început acest plan, și sunt în continuare câteva zile până la sfârșitul săptămânii în care discutăm efectiv cum putem aduce aceste dovezi, aceste elemente care să demonstreze că putem finaliza aceste proiecte și de pe zona de împrumut.
Toate aceste discuții pe zona de investiții au însemnat să luăm componentă cu componentă, fiecare parte a planului, și să discutăm tehnic cu fiecare minister de linie, să ne asigurăm că avem tot ceea ce ne trebuie pentru a putea termina zona de investiții.
Citește și:
- 19:06 - Ion Cristoiu aruncă bomba: „DIGI a fost o creație a SRI-ului, atunci era domnul Coldea operativ”
- 19:00 - Ilie Bolojan, contract cu bani din SAFE pentru Digi România, dupa seria de interviuri: aproape 200 de milioane de euro de la Guvern
- 18:51 - Dan Bucura: Platforma dată de guvernul Bolojan celor de la Digi ar putea manipula alegerile
- 18:49 - Cuba îl acuză pe Rubio că pregătește terenul pentru un război prin plantare de minciuni. ”El își arată adevărata față”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














