Întorsătură de situaţie în cazul TRIPLEI crime din Maramureş. Cine e suspectul reţinut Suspectul triplului asasinat din comuna Apa, judeţul Satu Mare, a fost prins, acesta fiind audiat, marţi. Este vorba de fiul celor doi soţi Rentea şi nepotul Victoriei Apan.
Cine este noul şef al misiunii FMI pentru România şi Bulgaria Fondul Monetar Internațional (FMI) l-a numit pe sud-coreeanul Jaewoo Lee în funcția de șef al misiunii FMI pentru România și Bulgaria, acesta urmând să-l înlocuiască din 7 decembrie pe Reza Baqir, care va primi un nou post conform politicilor interne ale organizației financiare internaționale.
Sanda Ladoşi, primele declaraţii despre dosarul deschis de DIICOT: "Sunt nevinovată" Cântăreața Sanda Ladoși a declarat marți că are calitatea de suspect în dosarul deschis de procurorii DIICOT în care este implicat și soțul ei, susținând că este nevinovată.
F. Georgescu (BNR): Nu orice creștere conduce la dezvoltare "Nu orice creștere conduce la dezvoltare dacă nu este bine gestionată", e avertismentul lansat marți de prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Florin Georgescu, la o conferință internațională.
Iordache, despre comunicatul SUA: ”Nu știu, dom'le” Cadouri pe bandă rulantă pentru magistrați după avertismentul SUA. Aleșii din comisia specială au adoptat mai multe amendamente care oferă mai multe privilegii procurorilor și judecătorilor. Printre acestea, asistență medicală gratuită, dar și pensii speciale pentru cei care nu au vechimea necesară. Mai multe ne spune Mădălina Mihalache.
Doliu în literatura românească! Un mare scriitor s-a stins din viață Poet, critic literar, traducător, profesor, Gheorghe Mocuța a trecut în neființă marți, la vârsta de 64 de ani, în urma unei lungi și grele suferințe.
Profeţiile lui Nostradamus pentru 2018. Sunt tulburătoare! Vor porni multe conflicte ARMATE şi... Astrologul si fizicianul francez Michel de Nostredame (Nostradamus) este binecunoscut pentru cartile sale de mistere si profetii.
Gestul pe care să nu-l mai faci niciodată în timpul zborului cu avionul Călătorești des cu avionul? Specialiștii spun că există un singur lucru pe care să nu-l mai faci niciodată în timpul zborului - să nu stai nemișcat prea mult timp.
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci pateu la conservă. Acum că ştii, mai cumperi? Cati dintre noi nu mananca pateu de ficat pe paine? Este un aliment foarte popular in Romania, insa nu este deloc atat de sanatos precum va gandeati. Acesta are efecte nocive asupra corpului.
Cristina Stamate, ultimele OMAGII: sicriul cu trupul actriţei, depus la Teatrul Constantin Tănase Sicriul cu trupul neînsuflețit al actriței Cristina Stamate a fost depus marți la Teatrul "Constantin Tănase", zeci de bucureșteni venind să îi aducă un ultim omagiu.
Atenție, șoferi! Restricții pe A2, DN7 și DN 39 în zilele de 30 noiembrie - 1 decembrie Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță interzicerea circulaţiei vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, pe anumite tronsoane de drum de pe A2, DN7 și DN 39, în anumite intervale orare.
O rețea de hoți români a fost destructurată în Franța Polițiștii din România, Belgia și Germania au destructurat marți o rețea de hoți români cu vârste cuprinse între 26 și 59 de ani. Membrii rețelei ar fi furat mai multe tone de produse fitosanitare, în zece localități franceze, pentru a le revinde în România.
Unde va fi înmormântată actriţa Cristina Stamate. Anunţul făcut de Alexandru Arşinel Sicriul cu trupul neînsuflețit al actriței Cristina Stamate a fost depus marți la Teatrul "Constantin Tănase", zeci de bucureșteni venind să îi aducă un ultim omagiu.
A sunat la 112 și a anunțat că e răpită, iar polițiștii au intrat în alertă.Deznodământul, nefericit O femeie din Hunedoara a fost sancționată cu 1.500 de lei după ce a anunțat prin 112 că a fost răpită.
Seminţele care te scapă DEFINITIV de grăsimea de pe abdomen Cand vrei sa slabesti, nu trebuie neaparat sa elimini din dieta anumite alimente, ci sa adaugi unele care au rolul de a elimina grasimea din organism. In cele ce urmeaza afla ce alimente sunt un aliat de nadejde impotriva kilogramelor in plus.
România, condamnată la CEDO. Român, internat la psihiatrie fără justificare timp de 10 ani România a fost condamnată la CEDO după ce un cetățean român a fost internat într-un spital de psihiatrie, dovedindu-se că acesta suferă de o tulburare psihică ce-l fac periculos pentru societate, dar nu a fost eliberat timp de 10 ani. Judecătorii Curții au atras atenția României asupra necesității de a verifica situația și a altor persoane internate în condiții similare reclamantului, întrucât cazul lui a relevat serioase probleme în sistem
DNA: Șefa Direcției IT din ANAF, trimisă în judecată pentru luare de mită Ancuța Anda Macovei, director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor la data faptelor, în prezent director suspendat al aceleiași structuri din cadrul ANAF, a fost trimisă în judecată marți de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru luare de mită.
Video Dezvăluiri bombă în procesul Bombonica: "Dragnea era Dumnezeu!" În absența lui Liviu Dragnea, la Instanţa Supremă s-au făcut dezvăluiri bombă în procesul Bombonica. "Dragnea era Dumnezeu la DGASPC Teleorman! Şi acum e!". Afirmația îi apartine unei angajate a Direcției de Asistenţă Socială, audiată ca martor în proces.
10 români, printre care și 4 copii, ținta unui ATAC armat în Italia Două mașini au fost incendiate și peste 40 de focuri de armă au semănat teroare într-o clădire din Italia, în care locuiesc 10 români. Patru dintre ei sunt copii cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani.
DNA ia măsuri în dosarul lui Liviu Dragnea: Două instituții publice au fost notificate Direcția Națională Anticorupție precizează că a trimis notificări către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și către Consiliul Județean Teleorman, pentru ca aceste instituții să se constituie părți civile cu privire la prejudiciul invocat de procurori în dosarul „Tel Drum”.
Virusul care provoacă cea mai mare mortalitate din Europa. Afectează atât femeile, cât și bărbații Virusul Papiloma Uman (HPV), care prin cancerul de col uterin în România provoacă cea mai mare mortalitate din Europa, poate să-i afecteze și pe bărbați, prin localizări ale bolii în diferite organe, afirmă dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, medic oncolog specializat în obstetrică-ginecologie.
Adevărul despre ciocolata neagră. Iată cât de sănătoasă este, de fapt! În ciocolata neagră există o cantitate mare de cacao, iar aceasta este bogată în flavonoizi, compuşi care se sintetizează natural în anumite plante, recunoscute a avea proprietăţi miraculoase asupra sănătăţii, afirmă nutriţionistul Lygia Alexandrescu.
Deputatul care are interdicție din instanță să fie în Parlament, dar lucrează la modificarea Legilor Unul dintre cei mai combativi reprezentanți ai Puterii în comisia specială care modifică Legile Justiției este un deputat căruia instanțele de judecată i-au spus în repetate rânduri că nu are dreptul, potrivit legii, să fie în Parlament.
DIICOT și Poliția Română, acțiune internațională împotriva cărăușilor de bani. Prejudiciu URIAȘ Procurorii DIICOT - Structura Centrală și ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice au participat la o acțiune internațională împotriva cărăușilor de bani, prejudiciul cauzat prin tranzacții în care au fost implicate astfel de persoane fiind de aproximativ 31 de milioane de euro.
Anunţ important pentru toţi românii: Câte zile libere vom avea de Crăciun şi Revelion Anunţ important pentru toţi angajaţii: Vom avea patru zile de Crăciun 2017 şi patru de Revelion!
Cum verifici dacă angajatorul îţi plăteşte contribuţia ca să nu rămâi fără PENSIE Românii pot verifica dacă patronii le achită contribuțiile pentru a nu rămâne fără pensie.
O corabie "fantomă", plină de schelete umane, a apărut de niciunde pe țărmul Japoniei Autoritățile navale din Japonia au intrat în alertă zilele trecute când au descoperit pe țărm o "corabie fantomă" de lemn, plină de schelete umane, despre care nimeni nu știe de unde a apărut.
Multă lume nu ştie însă cu toţii avem celule canceroase în corp. Ce le face să se răspândească? Fiecare dintre noi are în corp celule canceroase. Aceste celule sunt vizibile cel puţin de şase ori pe parcursul vieţii, însă nu pot fi identificate printr-o examinare standard. Este nevoie ca ele să se înmulţească în miliarde astfel încât să poată fi observate.
TEST: Află vârsta reală a creierului tău! Măsura în care trecerea timpului ne afectează creierul depinde de mulţi factori legaţi de stilul de viaţă. Un test creat de dr. Vincent Fortanasce, profesor de neurologie la University of Southern California, poate ajuta la evaluarea „vârstei reale a creierului” şi sugerează o serie de recomandări utile pentru încetinirea procesului de îmbătrânire cerebrală şi scăderea riscului de apariţie a bolii Alzheimer.
Aceasta e icoana la care se închinau Mihai Eminescu, Nicoale Iorga și Toma Caragiu Minunile înfăptuite de-a lungul anilor în micuța biserică din Ploiești au avut un ecou la fel de discret ca și faima icoanei în care Maica Domnului este reprezentată cu trei mâini. Cu toate acestea, orice credincios știe că, aici, rugăciunile lui sunt ascultate.