Articolele din categoria ACTUAL:

Turismul de o zi, INTERZIS în mai multe stațiuni din Belgia
Turismul de o zi, INTERZIS în mai multe stațiuni din Belgia
Mai multe oraşe şi staţiuni balneare flamande de pe litoralul Belgiei au anunţat, astăzi, interzicerea accesului ''turiştilor de o zi'' pe perioada valului de caniculă în urma unor incidente cauzate de nerespectarea măsurilor împotriva pandemiei de coronavirus. Printre acestea se află și comunele Knokke-Heist şi Blankenberge, care au luat această decizia pentru a ''garanta securitatea publică'', au precizat edilii,  informează AFP, preluat de Agerpres.
Pandemia de coronavirus a redus cu peste 7% consumul de bere în Romania
Pandemia de coronavirus a redus cu peste 7% consumul de bere în Romania
Piaţa berii din România a înregistrat o scădere de peste 7% în lunile martie - iunie ale anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2019, din cauza pandemiei de Covid-19, iar consumul se situează mult sub nivelul consemnat în anii trecuţi, chiar dacă în luna iunie, odată cu redeschiderea teraselor, acesta a avut o uşoară revenire, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al Asociaţiei Berarii României, Julia Leferman.
Coronavirus. Topul județelor cu cele mai multe infectări în ultimele 24 de ore
Coronavirus. Topul județelor cu cele mai multe infectări în ultimele 24 de ore
România se află, și astăzi, într-o creștere a cazurilor de contaminare cu COVID-19, dovadă o fac cifrele anunțate cu puțin timp în urmă de Gurpul de Comunicare Strategică. Țara noastră a raportat, astfel, 1.145 de cazuri noi de infectare cu COVID – 19 și 41 de decese. În ceea ce privește distribuția pe județe, Capitala continuă să fie pe prima poziție, cu 201 de noi cazuri confirmate, urmată de Prahova - 72 de noi cazuri și Argeș - 71. Moldova vine din urmă, Iașul și Galațiul raportând 69, respectiv 69 de noi cazuri de coronavirus. La disanță mică este și Brașovul, cu 60 de noi cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore. 
Bilanț 9 august - Noile cifre anunțate OFICIAL
Bilanț 9 august. Noile cifre anunțate OFICIAL de autorități - 1.145 de cazuri noi, număr mare de decese, din nou
Un nou bilanț al infecțiilor cu Covid-19 a fost anunțat, astăzi, de Grupul de Comunicare Strategică (GCS) din cadrul Guvernului României. 1.145 de persoane s-au îmbolnăvit în ultimele 24 de ore și s-au înregistrat 41 de noi decese. Patru dintre pacienții decedați nu prezentau niciun fel de comorbidități, ceea ce înseamnă că nu sufereau de nicio altă boală. În Terapie intensivă se află, în continuare, peste 400 de persoane. 
 Se repetă "cazul Vaslui"? Anchetă epidemiologică la Costinești: 40 de tineri, suspecți de COVID-19 după ce au intrat în contact cu un tânăr confirmat pozitiv
Se repetă "cazul Vaslui"? Anchetă epidemiologică la Costinești: 40 de tineri, suspecți de COVID-19 după ce au intrat în contact cu un tânăr confirmat pozitiv
Un tânăr din judeţul Dâmboviţa care a mers la mare cu un autocar alături de alte aproximativ 40 de persoane, a fost diagnosticat cu COVID-19, după ce a revenit în Dâmboviţa şi a mers la spital. Toți cei cu care bărbatul a călătorit în autocar pe drumul spre mare au fost trimişi din concediu direct în carantină, fiind considerați contacți direcți, informează realitateadeconstanta.net.