Coronavirus - România: 201032 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Sociologul Vasile Dâncu, mesaj pentru oamenii lui Liviu Dragnea: "Trădarea face parte din joc"

Tuesday, 26 September 2017, 13:05 Sursă: REALITATEA.NET

Sociologul Vasile Dâncu interpretează evenimentele din aceste zile într-un mod cu mai puţin obişnuit.

Acesta îi trasmite un mesaj criptat lui Liviu Dragnea sub forma unei parabole în care conducătorii cetății, în așteptarea confruntării cu dușmanul și-au anihilat toți oamenii din jurul lor, crezând că sunt trădători.

"În aşteptarea duşmanilor care erau siguri că urmau să atace cetatea, locuitorii se organizaseră să prevină trădarea. Se ştie din toate poveştile eroice că trădarea face parte din joc aşa că se organizau tot mai des execuţii pentru cei vinovaţi de mişelească trădare.

La început, lumea întorcea capul când trecea prin pieţe sau prin faţa televizoarelor care transmiteau în direct, apoi deveniseră curioşi să le vadă faţă odioşilor duşmani din interior, pe urmă deveneau spectatori înfocaţi, iar după ceva vreme, deveneau chiar dependenţi de spectacolul decapitărilor sau cel al balansului condamnaţilor în spânzurătorile înalte.

Niciodată cel ce cerea îndurare nu era crezut şi nici compătimit, iar cel ce se punea în genunchi şi cerea să fie ascultat despre nevinovăţie era scuipat şi lovit cu pietre de trecători. Cu siguranţă, chiar dacă duşmanii mai întârzie, o să vină negreşit, îşi spuneau conducătorii cetăţii, dar între timp călăii deveneau tot mai respectaţi, li se făceau statui prin pieţele ce miroseau tot mai greu a sânge, poeţii le scriau ode şi se bătea chiar moneda şi medalii cu chipul lor. Chiar dacă iscoadele trimise înafara zidurilor nu anunţau venirea armatei duşmanului, pedepsirea trădătorilor devenea cea mai importantă activitate în cetate, veneau deja călători de peste mari şi ţări să vadă minunea, cât de exemplar îşi pedepseşte această comunitate trădătorii. La început, când cineva anunţase că vor veni armatele duşmane, există un catastif cu formele trădării şi pedepsele cuvenite, dar pe urmă asta conta tot mai puţin, registrul zăcea uitat undeva într-un sertar, totul se tranşă pe eşafod, spectacolul supliciului devenise lucrul cel mai important.

Nici cei vinovaţi nu mai protestau, nu îşi mai tocmeau apărători, acceptau execuţia că o izbăvire în locul aşteptării şi fricii. Dar duşmanul întârzia tot mai mult şi execuţiile pentru trădare erau tot mai multe şi fiecare cetăţean avea o valijoară care era pregătită şi aştepta cuminte la uşa, pentru dimineaţa aceia, între 5 şi 6 când veneau mascaţii. Magazinele tot mai adaptate vindeau trusouri şi valize proiectate pentru execuţii, că şi trusourile de nuntă sau cele personalizate pentru botez, bumbac 100%, cu lumânărică şi texte de rămas bun de citit înaintea aruncării hoitului în gropile comune. Până să fie condamnaţi şi ei, fotografii şi cameramanii ofereau familiilor minunate albume şi filmuleţe de la eveniment.

În sfârşit, când duşmanul a venit (doar aici e că la Dino Buzatti!) era într-o dimineaţă de duminică şi vântul mişcă încet funiile lungi ale clopotelor mute, care altădată, înainte de a fi condamnat clopotarul, chemau la execuţiile trădătorilor celor mai mari (duminică erau ediţii de sărbătoare, aproape festive), oraşul era pustiu. Au scotocit casă de casă, dar nimic şi nimeni. Până la urmă fuseseră cu toţii condamnaţi. Regele cu generalii lui şi cardinalul, până şi nebunul regelui sau femeile uşoare şi slugile de la hanuri. Doar în piaţa centrală, pe marele eşafod, ultimul locuitor al cetăţii, călăul şef, aştepta trist, însingurat şi disperat că nu mai e nimeni să-i citească condamnarea şi să-l scurteze de cap", a sociologul pe blogul său vasiledancu.blogspot.ro

Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL