Jurnalista Doina Doru a încetat din viață. Aceasta a lucrat pentru “România liberă,” “Europa liberă,” “BBC”, “Pro tv”, “Realitatea Tv” şi "Digi Tv". Doina Doru a fost scriitor, traducător, jurnalist, specialist în televiziune și comunicare si redactor la Digi24 (TV) și în paralel a conceput cursuri de scriere pentru radio și televiziune.
A absolvit Facultatea de limbi străine a Universității București, secția sârbo-croată -engleză. Are peste 20 de ani de experiență în televiziune și presa scrisă, scrie Libertatea.
Doina Doru a ajuns la Realitatea TV după şaisprezece ani de experienţă în presă scrisă şi televiziune.
Prima oară a scris la “România Liberă”, dupa Revolutie. A terminat sârbo-croată şi engleză şi a fost repartizată profesoară într-un sat unde... se auzise de tren. A refuzat, aşa că a ajuns corector la “România liberă“.
Scria în revistele literare importante, debutase în Amfiteatru, apoi au urmat Luceafarul, Vatra, România literară... Publicase deja două volume de versuri primite bine de critici, colaborase la mai multe dicţionare de literatură, aşa că a fost socotită potrivită pentru postul de corector...!
După România Liberă, unde a scris mii de articole politice şi sociale, Doina Doru a fost şef de secţie la Cotidianul. De acolo, a plecat la Canalul 31, unde spune că a întâlnit oameni alături de care a învăţat televiziune (pe mulţi i-a reîntâlnit la Realitatea). Împreună cu ei, a transformat postul acela de televiziune în PRO TV, unde a fost editor general al ştirilor. Apoi a câştigat un concurs la TVR, unde a lucrat ca editor general şi producător.
A participat la realizarea de filme documentare cu producători independenţi din Occident.
La Realitatea TV, a trecut din spatele camerelor în faţă. Nu credea că va putea scăpa de trac pentru a face acest pas; a convins-o să încerce Sergiu Toader.
„Colegii mei de echipă sunt îndrăzneţi şi ţintesc întotdeauna foarte sus, şi nu se descurajează, chiar dacă lucrurile nu ies întotdeauna aşa cum ne dorim. Un şef bun nu este cel care se pricepe el la toate, ci acela care ştie să îşi aleagă colaboratori pricepuţi. Şi încă ceva, un şef bun nu are subalterni, ci colegi – fiecare cu responsabilitatea lui.”
O zi de lucru pentru Doina Doru arăta cam aşa: „Mă trezesc la şase dimineaţa. Pun patru ceasuri să sune, ca să nu ratez plecarea. Deschid televizorul să aflu ce s-a mai întâmplat. Când ajung în redacţie începe un iureş care în fiecare zi e altfel, pentru că fiecare zi aduce evenimente fără număr. Depinde de noi dacă le vedem, dacă “mirosim” un eveniment, sau dacă trecem pe lângă el ca pe lângă un fapt divers. Dar în fiecare zi fac parte dintr-o echipă care lansează subiecte şi stârneşte controverse. Adică îi face pe oameni să se implice, să reacţioneze.”
A cunoscut bine şi o lume în care nu existau informaţii, ci zvonuri. În comunism, o maşină de scris era o armă de temut, iar dacă spuneai că Împăratul e gol înfundai puşcăria. Doina credea că oamenii trebuie să ştie astazi dacă Împăratul e gol sau dacă are costum Armani, trebuie să ştie ce se întâmplă în jurul lor pentru a lua singuri decizii. Iar pentru asta au nevoie de informaţii. Restul depinde de ei.
