Dincolo de vechile glume din trafic despre împrumutatul autoturismului, decizia de a lăsa o altă persoană la volanul mașinii tale vine la pachet cu obligații stricte. Conform reglementărilor din Codul Rutier, împărțirea aceluiași vehicul între mai mulți șoferi este perfect legală, însă proprietarul de drept rămâne principalul responsabil în fața legii și riscă sancțiuni drastice dacă nu respectă procedurile de identificare și raportare.
Din punct de vedere legal, o mașină poate fi condusă de mai multe persoane, indiferent dacă vehiculul aparține unui particular sau unei firme. Totuși, această flexibilitate vine la pachet cu o serie de responsabilități stricte pentru proprietarul de drept.
Regulile din Codul Rutier stipulează că fiecare persoană care urcă la volan trebuie să dețină un permis de conducere valabil și adaptat categoriei din care face parte mașina. Mai mult, extinderea sistemelor automate de monitorizare a traficului (precum e-SIGUR) și utilizarea frecventă a radarelor pe trepied au transformat monitorizarea șoferilor într-o obligație critică pentru a evita dosarele penale sau amenzile uriașe.
Reguli pentru mașinile personale: Capcana declarării greșite la radar
În cazul autoturismelor de familie, folosite la comun de soți, copii sau bunici, proprietarul nu este obligat prin lege să completeze documente oficiale precum foaia de parcurs. Cu toate acestea, el are obligația legală, conform OUG 195/2002, de a verifica periodic situația celui căruia îi încredințează cheile.
Persoana care primește mașina trebuie:
Să dețină un permis de conducere valabil;
Să nu aibă dreptul de a conduce suspendat;
Să nu se afle sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Dacă vehiculul este surprins de radar încălcând regulile de circulație, Poliția Rutieră va trimite o solicitare oficială pe adresa proprietarului pentru identificarea șoferului. În acest punct, încercarea de a proteja pe cineva sau simpla confuzie pot genera probleme majore.
Furnizarea unor date false (de exemplu, declararea bunicului la volan, când în realitate conducea o altă persoană) este încadrată la fals în declarații și atrage deschiderea unui dosar penal. De asemenea, dacă proprietarul refuză sau susține că nu mai știe cine a condus, riscă o amendă administrativă ce depășește 4.300 de lei. Din acest motiv, pentru mașinile utilizate de mai mulți membri ai familiei, se recomandă ținerea unei evidențe stricte a deplasărilor.
Regimul mașinilor de serviciu: Când devine foaia de parcurs obligatorie
În mediul corporativ, regulile de utilizare a flotelor auto sunt mult mai stricte și sunt reglementate atât prin normele interne ale firmelor, cât și prin legislația fiscală. O mașină de companie poate fi împărțită între mai mulți angajați doar dacă regulamentul intern, contractul de muncă sau polițele de asigurare permit acest lucru.
Pentru a răspunde rapid solicitărilor Poliției Rutiere și pentru a monitoriza costurile, companiile sunt obligate să țină o evidență clară a utilizatorilor, fie prin registre fizice de predare-primire, aplicații de telematică sau foi de parcurs.
Din punct de vedere fiscal, conform normelor ANAF, întocmirea foii de parcurs este obligatorie doar în cazul în care compania dorește să beneficieze de deducerea integrală (100%) a TVA-ului și a cheltuielilor aferente vehiculului (combustibil, reparații). Pentru ca documentul să fie valabil, acesta trebuie să conțină obligatoriu:
Categoria vehiculului utilizat;
Scopul exact și locul deplasării;
Numărul de kilometri parcurși;
Norma proprie de consum a mașinii.
În schimb, dacă vehiculul este utilizat în regim mixt — adică atât pentru sarcinile de serviciu ale firmei, cât și în scop personal de către angajați — se aplică automat limitarea fiscală de 50%. În această situație de deductibilitate parțială, legea nu mai obligă firma să completeze foaia de parcurs, deși managementul o poate impune intern pentru un control mai bun al resurselor și al personalului.
