Sorin Oprescu e medic chirurg şi, înainte să
ajungă primar, a fost directorul mai multor spitale. În 2008 şi-a
falsificat un pic realizările ştiinţifice pentru a ajunge profesor
universitar. În rest e un doctor bun de gură, popular, care ştie să
joace de minune rolul băiatului de oraş: şmecher, dar capabil. Poporul
însă l-a votat pentru asta şi pentru democraţie asta e de ajuns.
Sorin Oprescu a vrut să ajungă primarul Bucureştiului de trei ori.
Prima dată a fost înfrânt în 1997 de Viorel Lis, a doua oară în 2000 de
Traian Băsescu. A treia oară, cu toate că i-a fost contestată
candidatura, l-a înfrânt el pe Vasile Blaga.
A fost senator de două ori, vicepreşedinte al
PSD şi şef al filialei PSD Bucureşti, iar după victoria de la primărie
a înfierbântat minţile mai multor pesedişti îngrijoraţi de Geoană.
Sorin Oprescu nu are tocmai ceea ce se cheamă un discurs, dar are un fel de a fi care seamănă a francheţe.
E politicos, glumeşte, vorbeşte familiar şi
colorat. Şi tocmai pentru că politica pare pentru el un joc, se face
simpatizat cu uşurinţă. Pare picat din lună şi asta îl scoate în
evidenţă. Cu cât e mai rupt de realitate, cu atât atracţia asupra
publicului pare să fie mai mare. Parcă deja plictisit de primărie,
doctorul Sorin Oprescu rămâne cel mai bun primar dintre doctori şi cel
mai bun doctor dintre primari.
Argumentele lui pentru Cotroceni rămân îndrăzneala, nonconformismul,
lehamitea generală şi ceea ce a mai rămas din entuziasmul ultimei lui
victorii.
