Psiholog Miruna Stănculescu: Copilul dificil – mit sau realitate?

Eu am o regulă. Prima şedinţa e întotdeauna a părinţilor. Copilul, adică pacientul desemnat, nu participă. De cele mai multe ori, şi următoarele sunt tot cu părinţii. Pentru că, tot de cele mai multe ori, părinţii descoperă că pot reintră în posesia relaţiei cu propriul copil.

Ne place sau nu, chiar şi în cazul în care există o predispoziţie biologică (sau chiar un diagnostic că ADHD, de exemplu) tot noi, părinţii avem nevoie să rămânem la cârma relaţiei părinte-copil. Şi chiar şi atunci tot avem nevoie să ne adaptăm stilul de parenting pentru a facilita adaptarea copilului.

Dar haideţi să definim ce înseamnă un copil dificil. Prin 1977, ştiinţă ajungea la concluzia că, atunci când vorbim despre copii, există trei tipuri de temperamente: cuminţi, dificili şi “greu de încălzit”. “Cuminţii” (cam 40% din total) erau definiţi cei cu o atitudine şi emotivitate pozitivă, flexibili şi uşor adaptabili în situaţii noi. Cei “dificili” (10%) erau exact opusul, adică cu iregularităţi în programul de somn sau de alimentaţie, cu dificultăţi de adaptare şi cu reacţii emoţionale intense şi imprevizibile.

Cei “greu de încălzit” (15%) erau caracterizaţi că fiind cei care “se pornesc mai greu” adică au nevoie de timp pentru a se adapta unei situaţii noi şi cu tendinţa de a reacţiona prin evitare.

După cum reiese dacă adunăm procentele, 35% dintre copiii rămâneau afară din vreo categorie clară, putând să împrumute din mai multe.

Procentele s-au mai schimabt de atunci dar categorisirea este încă valabilă. Ca psihoterapeut, nu mă omor după etichete, ştiu fiind faptul că sunt uşor de pus şi greu de dezlipit.

Citeşte continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/dezvoltare-personala/psiholog-miruna-stanculescu-copilul-dificil-mit-sau-realitate/