Toți inculpații din celebrul dosar ”Portul Constanța” au fost achitați definitiv

Toți inculpații din celebrul dosar ”Portul Constanța” au fost achitați definitiv
Dosarul importurilor ilegale din Portul Constanţa s-a finalizat. Toți inculpații au fost achitaţi, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia este definitivă.
Dosarul importurilor ilegale din Portul Constanţa s-a finalizat. Toți inculpații au fost achitaţi, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia este definitivă.
39 de persoane au fost acuzate de constituirea unui grup infracţional organizat care permitea introducerea în mod ilegal de bunuri în ţară, prin portul Constanţa, dar şi care cerea mită pentru orice transport, chiar dacă actele erau în regulă.
Luni, magistrații Instanței Supreme au respins, ca nefondat, apelul DNA, astfel că toți cei 39 de inculpați au fost achitați definitiv.
Amintim că, la vremea cercetărilor, procurorii au depistat că din mafia portuară făceau parte comisionari vamali, vameşi, directori, şefi ai birourilor vamale, dar şi ofiţeri de poliţie.
Fostul senator Mircea Marius Banias a fost acuzat de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Procurorii arătau, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada mai 2010 - martie 2011, la nivelul instituţiilor vamale şi portuare din municipiul Constanţa a fost constituită o "reţea de taxare ilicită" a containerelor cu mărfuri, care a permis introducerea în ţară, prin punctele vamale, de mărfuri contrafăcute, interzise la import. Mărfurile nu erau însoţite de avizele sau autorizaţiile necesare, erau de altă natură sau în alte cantităţi decât cele declarate în vamă, fiind introduse prin falsificarea documentelor de achiziţie externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora). Totodată, gruparea a permis introducerea în ţară a unor mărfuri flagrant subevaluate sau provenind de la societăţi comerciale ori din ţări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Citește și:
- 14:51 - Primele simptome care pot indică lipsa vitaminei D. Ce recomandă specialiștii
- 14:08 - Lovitură pentru Romprest: instanța menține decizia Sectorului 1 privind garanția de bună execuție
- 14:06 - Următorii cinci ani ar putea aduce temperaturi record și fenomene meteo tot mai extreme. Atenționările experților
- 13:59 - Scandal pe Legea salarizării. Florin Manole, acuzații incendiare: ce negociază Dragos Pîslaru la Bruxelles
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














