Panică într-un hotel din Râmnicu Vâlcea: 17 persoane, intoxicate cu o substanță necunoscută. Doi turiști, duși de urgență la spital Desfășurare de forțe, în noaptea de marți spre miercuri, la un hotel din Râmnicu Vâlcea, după ce un apel la 112 a semnalat o posibilă intoxicație în rândul turiștilor.
Mormântul unei regine necunoscute a Egiptului pune pe jar imaginația pasionaților Arheologii din Egipt au descoperit piramida unei regine necunoscute anterior, în care se află sicrie, mumii și alte artefacte, precum și mai multe tuneluri. Numele reginei era Neith și, potrivit specialiștilor, nu apărea până acum în documentele istorice.
Harta lumii este înșelătoare. Cum arată de fapt continentele și țările - VIDEO SIMULARE Harta lumii, așa cum o cunoaștem de la școală și din orice atlas geografic, este o reprezentare înselătoare. Țările și continentele arată și sunt poziționate diferite față de ceea ce vedem pe mapamond.
6 semne care îți arată că nu faci suficientă mișcare Atunci când ne gândim că trebuie să facem sport, cei mai mulți dintre noi avem în minte antrenamente epuizante la sală, ture infinite de alergat prin parc sau ore intense de aerobic.
Negresa de post cu gem de prune - prăjitura de care te vei îndrăgosti Copilăria miroase a bunătăți, chiar și în perioada postului, atunci când buncii își folosesc toată priceperea și talentul pentru a crea cele mai frumoase amintiri nepoților lor. Cu atât mai mult atunci când este vorba despre o rețeță de prăjituri, atât de gusoasă și de aspectoasă încât cu ușurință o poți confunda cu o prăjitură "de dulce". Negresa de post cu gem de casă este o astfel de prăjitură. Ea ne poartă în timp pentru că și acum, după atâția ani, are darul acela absolut magic de a mirosi a copilărie, a povești la gura sobei și a bucurie.
Cât de sănătoasă este halvaua, alimentul de post preferat de români. O să te gândești de două ori înainte să o mănânci! Halvaua a început să fie folosită de către români tot mai des, mai ales în perioadele de post. În comerţ, găsim mai ales două sortimente de halva: simplă sau cu adaos de migdale, de arahide, de fistic sau de cacao. Nutriţioniştii spun că halvaua poate să fie înger şi demon pentru sănătate, totul depinde de cantitate şi de provenienţă.
Au dezgropat o oală veche de 800 de ani, plină cu seminţe. Minune mare ce a răsărit! - FOTO Mai mulţi arheologi au descoperit o oală veche, mică, îngropată adânc în pământ, într-o rezervaţie din Wisconsin.
Rețeta de cozonac tradițional a lui chef Scărlătescu. Secretul unui cozonac pufos Rețeta de cozonaci a lui chef Cătălin Scărlătescu este una simplă, cu ingrediente ușor de găsit, iar modul de preparare nu este unul complicat. Mai sunt câteva zile până la Crăciun, așa că ar fi momentul potrivit să iei o foaie și un pix și să notezi!
Dependența de cumpărături: ce o declanșează, ce simptome are și cum scapi de ea Dependent de cumpărături este cineva care face shopping compulsiv și care poate simți că nu are control asupra comportamentului său. Și cum sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, dependenții de cumpărături vor da iama prin magazine, iar adicția lor s-ar putea agrava. Iată de ce apare și cum se poate scăpa de această dependență, relatează eva.ro.
Au scos din apă un tanc pierdut în Al Doilea Război Mondial. Dar ce au găsit sub el i-a îmbogățit! Un grup de arheologi din Austria a recuperat de pe fundul unui lac un tanc din Al Doilea Război Mondial. Aveau informaţii că "gigantul" de luptă s-ar fi aflat acolo, dar nu şi alte detalii.
Taie o lămâie în 4 și ține-o în dormitor peste noapte. Îți va schimba viața! Lămâia este un real medicament pentru corpul uman. Nu puține sunt combinațiile în care este folosit acest fruct, iar efectele sunt spectaculoase!
Cum să dezgheți rapid și eficient parbrizul de la mașină - cel mai simplu truc pentru șoferii grăbiți Cea mai bună soluţie pentru a dezgheţa geamurile maşinii iarna rămâne spray-ul special conceput pentru îndepărtarea cristalelor de gheaţă. Dacă nu avem la îndemână un astfel de spray, specialiştii ne recomandă să folosim o soluţie care se prepară în câteva secunde.
Cum să faci o primă impresie grozavă la un INTERVIU DE ANGAJARE. Trucul care te scoate în evidență și te face de neuitat Te pregătești pentru o primă întâlnire cu un posibil angajator? Iată câteva trucuri care te ajută să faci o impresie excelentă!
Zile libere 2023. Câte sărbători legale sunt și în ce zile pică fiecare În anul 2023, românii vor avea 15 zile libere legale, din care 12 pică în timpul săptămânii.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică - sărbătoare mare pentru credincioși. Ziua în care vom afla cum va fi iarna Intrarea Maicii Domnului în Biserică este pe 21 noiembrie. Prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, cunoscută în popor sub numele de Vovidenia sau Ovidenia, aminteşte de momentul în care Fecioara Maria a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim.
Dezlegare la pește? Gătește un borș de pește moldovenesc rapid și delicios Iată o rețetă de borș de pește foarte întâlnită în Moldova. Se gătește des, mai ales în perioada posturilor, când este dezlegare la pește, așa cum se întâmplă astăzi.
Horoscopul dragostei pentru săptămâna 21-27 noiembrie. Zodia care duce totul la extreme Taurul duce totul la extreme în ceea ce privește viața lui sentimentală. Află ce îţi pregătesc astrele pentru această săptămână pe plan sentimental şi vezi cum să atragi norocul de partea ta!
Biscuiți rapizi care ți se topesc în gură - Rețeta specială cu 5 ingrediente Orice persoană are propriile gustărele preferate, care îi aduc aminte de copilărie și îi răsfață simțurile doar gândindu-se la acestea. Fie că este vorba de torturile aniversare cu frișcă ale mamei sau de gogoșile pufoase și pudrate ale bunicii, aceste rețete ne sunt adânc întipărite în memorie, dar și în suflet. Exact din această categorie fac parte și biscuiții rapizi!
Cum trebuie să fie bărbatul ideal pentru tine, în funcție de zodia ta - Cele mai importante calități și... defecte Știi cum trebuie să fie soțul ideal pentru tine, în funcție de zodia ta? Descoperă cum trebuie să se poarte, ce calități trebuie să aibă soțul ideal, ce defecte poți tolera. Totul în funcție de zodia ta!
Cum păstrezi căldura corpului în timpul iernii - 5 trucuri esențiale împotriva frigului Anotimpul rece este în plină desfășurare, dar majoritatea dintre noi încă visează la zilele însorite de vară sau toamnă care, parcă, au trecut prea repede.
Strategie în alb și negru - Ediția din 19 noiembrie „Strategie în ALB & NEGRU”, o emisiune care vă pune mintea la încercare!
Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mai consumi NIMIC dulce - Efecte neștiute ale zahărului - Dietele-minune Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mai consumi NIMIC dulce? Consumul ridicat de zahăr îți afectează sănătatea, talia și nivelul zahărului din sânge.
Chiftele din conopidă, o alegere sănătoasă și plină de gust. Sunt gata în doar 30 de minute! Toamna este, fără îndoială, sezonul în care putem profita din plin de o serie de legume extrem de hrănitoare, cum este și cazul conopiei. Daacă nu știi ce altceva să faci cu ea în afară de o pune la murat sau în tocănițe de legume, află că există numeroase modalități interesante de a o găti. Una dintre ele este prepararea unor chifteluțe delicioase, dar și foarte sănătoase, potrivit eva.ro.
Ce fel de soție ești, în funcție de zodia ta: soțul tău e un bărbat norocos dacă ești în zodia asta Fiecare femeie este diferită iar zodia în care este născută are o influență deosebită asupra felului său de a fi, în general, dar și în viața de cuplu.
Pericolul din PRODUSELE CONGELATE! Te vei gândi de două ori înainte să le cumperi Produsele proaspete sunt mai gustoase și mai sănătoase decât cele congelate, o știm cu toții. Uneori, însă, din lipsă de timp sau din comoditate, alegem produse congelate. Iată ce efecte are consumul lor frecvent.
Ce se întâmplă, de fapt, în organismul nostru când avem febră? Sigur nu ştiai ce rol are Febra se defineşte ca o creştere a temperaturii corporale peste limita obişnuită a normalului.
Dieta longevității: Cum gătești legumele pentru un plus de efect antiinflamator Iti place sa ai un stil de viata sanatos si obisnuiesti sa incerci deseori retete noi? Sau preferi gustul preparatelor traditionale, insa vrei un plus de savoare? Desi pare ca in sezonul rece nu ai prea multe optiuni pline de vitamine si minerale cu rol antiinflamator, iti garantez ca exista moduri geniale de a pregati legumele.
9 trucuri ca să reduci senzația de foame când vrei să slăbești Atunci cand urmezi o dieta sanatoasa, nu ar trebui sa te confrunti cu senzatia de foame. Alimentatia corecta inseamna sa ai mese regulate, care includ nutrienti esentiali. Dar daca te confrunti cu senzatie de foame intre mese, exista unele trucuri simple care te pot ajuta sa combati acest efect.
Cât de periculoase pot fi țigările electronice pentru fumat. Medic: "Leziunile pulmonare, similare cu cele produse de COVID" Dispozitivele electronice pentru fumat nu sunt lipsite de riscuri pentru cei care le utilizează. Medicii spun că pot provoca boli grave.
Cele mai PUTERNICE patru zodii din astrologie: pot depăși cu succes orice OBSTACOL. Ești și tu una dintre ele? La un moment dat, fiecare dintre noi reușește să facă față unor situații extrem de dificile, despre care, într-o primă fază, am fi spus că este peste puterile noastre. Cu toate acestea, există 4 semne zodiacale care pot face față cu brio celor mai dificile situații. Cumva, ele găsesc mereu puterea interioară de a depăși orice obstacol și, mai mult, îi pot inspira și pe alții să facă la fel.