Este o realitate crudă care contrazice, punct cu punct, discursul oficial al guvernului Bolojan, care în ultimele luni a impus tăieri de sporuri, restructurări declarative și măsuri de disciplină bugetară în teritoriu, în numele „redresării fiscale”. De fapt, asistăm la o reformă mimată, în care doar cetățeanul de rând, întreprinzătorul onest și angajatul corect trag ponoasele, în timp ce rețelele de partid și clientela se instalează comod în funcții plătite din bani publici.
„Tăiem unde ne convine”
Creșterea numărului de angajați în sistemul public vine într-un moment în care se aplică deja o serie de măsuri dure pentru administrațiile locale și instituțiile centrale: plafonarea salariilor în primării, suspendarea angajărilor fără aprobare guvernamentală, limitarea cheltuielilor cu bunuri și servicii. Totul pentru a „reduce deficitul”.
Dar în spatele acestor măsuri, Guvernul creează excepții în lanț. Posturi se creează sau se umplu discret în ministere, agenții, autorități și structuri descentralizate. Fiecare secretar de stat, director general sau consilier onorific vine cu un alai de angajați, șoferi, cabinete, cabinete la cabinete, și „proiecte prioritare” care justifică noi angajări.
Reforma? Doar pentru presă
Bolojan a ajuns la putere cu promisiunea că va curăța sistemul public de pile, sinecuri și risipă. Că va aduce în administrație rigoarea din Oradea, unde primăria pe care a condus-o a fost deseori lăudată pentru eficiență. În schimb, în ședințele de guvern și în Monitorul Oficial, vedem o altă față: un premier care patronează o extindere tăcută a birocrației.
Este exact strategia guvernelor care își construiesc puterea pe rețele de dependență: tăiem simbolic la bază, dar adăugăm oameni acolo unde trebuie să întărim controlul politic sau să recompensăm fidelități. Se creează noi funcții, se reorganizează instituții fără vreun criteriu de performanță, doar pentru a face loc „oamenilor noștri”.
Factura? Tot românii o plătesc
Această creștere a aparatului bugetar are costuri directe pentru cetățeni. În același timp în care Guvernul angajează, contribuabilii sunt obligați să suporte:
•Majorarea taxelor locale;
•Eliminarea facilităților fiscale pentru întreprinderi mici;
•Scăderea investițiilor în servicii esențiale (sănătate, educație, infrastructură);
•Amânarea plăților către firmele private care lucrează cu statul.
Practic, Guvernul se comportă ca o familie care susține că e falimentară, dar își cumpără lunar mașini noi și adaugă membri în staff-ul personal de servitori.
Ilie Bolojan, reformatorul de fațadă
Premierul Bolojan își asumă în continuare rolul de mare reformator. Se afișează cu tăieturi simbolice, cu planuri de digitalizare și eficientizare, dar în realitate perpetuează aceeași logică de captură instituțională pe care o acuzau predecesorii săi. Ceea ce părea un mandat al curățeniei riscă să se transforme într-un mandat al reconfigurării clientelei politice, pe fondul unei aparente austerități.
Pe hârtie, bugetul e în criză. În realitate, pentru „ai lor”, e mai mult loc ca niciodată.
Concluzie:
În timp ce contribuabilii își strâng cureaua, statul își lărgește talia. Reforma guvernului Bolojan pare să urmeze logica: „Predic austeritate, dar practic abundență pentru ai mei.” Asta nu e reformă. E restaurarea unui sistem pe care l-au promis îngropat.
