Un incendiu a izbucnit la o fabrică de drone militare din orașul Skarżysko-Kamienna, în sudul Poloniei, iar serviciul de informații interne al țării verifică inclusiv ipoteza unui act de sabotaj. Până la ora transmiterii acestei știri nu au fost raportate victime, iar focul a fost stins.
Incendiul a izbucnit la fabrica WB Electronics,- situată la aproximativ 150 de kilometri sud de Varșovia - la scurt timp după miezul nopții. Pompierii au intervenit și au reușit să stingă flăcările, potrivit poliției locale, citată de dpa. La fața locului au ajuns și ofițeri ai serviciului polonez de informații interne ABW, potrivit publicației Ukrainska Pravda.
Jacek Dobrzynki, purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor de informații, a declarat pentru TVN24 că autoritățile tratează incidentul cu seriozitate, dar că este prea devreme pentru a stabili dacă incendiul a fost provocat intenționat.
Ce produce fabrica
WB Electronics este cea mai mare companie privată din industria de apărare din Polonia și furnizează echipamente armatei poloneze. Compania dezvoltă și produce tehnologii pentru sectorul militar, inclusiv sisteme de comandă digitală, echipamente de comunicații, sisteme de control al focului și tehnologii fără pilot.
Fabrica din Skarżysko-Kamienna produce componente importante pentru drone.
Incidentul are loc pe fondul preocupărilor crescute ale Poloniei privind riscurile de securitate provenite din Rusia și Belarus. Varșovia acuză serviciile de informații ale celor două țări că trimit agenți în Polonia pentru a comite acte de sabotaj.
Polonia este unul dintre principalii susținători ai Ucrainei și, în calitate de membră a NATO și a Uniunii Europene, și-a majorat semnificativ cheltuielile pentru apărare.