Un gigant din Franţa a cumpărat Covalact

Un gigant din Franţa a cumpărat Covalact
Francezii cumpără tot în piaţa românească de lactate: După Albalact şi LaDorna, gigantul francez Lactalis a achiziţionat şi producătorul de lactate Covalact, scrie zf.ro.
Gigantul francez Lactalis a semnat azi dimineaţă preluarea producătorului de lactate Covalact, unul dintre cei mai mari jucători de pe segment.
Francezii, care au cumpărat la începutul acestui an şi liderul pieţei locale de lactate, grupul Alblact, mai fac astfel o achiziţie şi îşi consolidează prima poziţie în piaţă. Aceasta este însă a treia preluare a grupului în România, după LaDorna şi Albalact.
Covalact era controlat de fondul de investiţii SigmaBleyzer, care a purtat discuţii de vânzare cu mai mulţi mari jucători din piaţă, mai exact Danone sau Muller.
Fondul american de investiţii SigmaBleyzer a făcut existul din producătorul de lactate Covalact din judeţul Covasna, un business de 200 mil. lei, la mai bine de nouă ani după ce a intrat în acţionariat, potrivit surselor din piaţă. Iniţial americanii au preluat 70% din business, însă au ajuns între timp să deţină 99,4% din titluri, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Restul de acţiuni sunt controlate de acţionari persoane fizice, conform aceleiaşi surse. Covalact, cunoscut pentru sloganul „prea bun, prea ca la ţară", este unul dintre cei mai mari zece jucători din piaţă după cifra de afaceri.
Grupul francez Lactalis a cumpărat în acest an producătorul român de lactate Albalact, adjudecându-şi astfel poziţia de lider în piaţa de lactate.
Citește și:
- 20:34 - Diana Buzoianu: „Nu acceptăm un guvern tehnocrat paravan pentru PSD”
- 20:20 - Ilie Bolojan, contract de aproape 200 de milioane de euro din SAFE pentru Digi România, dupa seria de interviuri favorabile. Reacția Digi
- 20:17 - Ion Cristoiu, în exclusivitate la Realitatea Plus: „Tomac poate ajunge premier doar dacă Fritz pierde șefia USR”
- 20:06 - Washington și-a informat oficial aliații din NATO cu privire la reducerea contribuției militare. Europa, împinsă să preia mai mult din propria apărare
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














