Generalul (r) Silviu Predoiu a fost prim-adjunct al directorului Serviciului de Informații Externe între 2005 și 2018 și, în mai multe rânduri, director interimar al instituției. Într-o postare pe Facebook, el propune o abordare neobișnuită a conflictului, folosind mecanismul de comparație culturală a statelor, dezvoltat de psihologul olandez Geert Hofstede.
Un unghi diferit de interpretare
„În aceste zile, când dezbaterile despre miliardele de euro deja cheltuite, dar mai ales despre cele care urmează să fie alocate sprijinirii Ucrainei, revin cu intensitate, vă propun o perspectivă diferită asupra acestui conflict. Un conflict care, că vrem să recunoaștem sau nu, a schimbat viața fiecărui cetățean european – de la prețurile la energie și inflație, până la securitatea economică și politică a Uniunii Europene. Vorbesc despre o abordare bazată pe mecanismul de comparație culturală a statelor, dezvoltat de psihologul olandez Geert Hofstede, un instrument recunoscut de comunitatea științifică internațională ca fiind obiectiv și realist. Acest mecanism care măsoară diferențele și asemănările dintre societăți pe baza unor valori fundamentale, fără a fi un instrument perfect, oferă o cheie de interpretare extrem de utilă pentru înțelegerea conflictelor internaționale”, afirmă fostul șef al SIE.
De ce războiul este atât de crud
Potrivit lui Predoiu, analiza culturală scoate la iveală faptul că Rusia și Ucraina sunt extrem de apropiate, aproape identice din punct de vedere cultural. „Analiza pe baza acestui model arată ceva surprinzător pentru mulți: Rusia și Ucraina împărtășesc, cu mici diferențe, aproape același profil cultural. Tocmai această apropiere face ca războiul să fie atât de crud. În istorie, «războaiele fratricide» – cele purtate între națiuni apropiate cultural – au fost mereu cele mai nemiloase. Motivul este simplu: fiecare parte îl percepe pe celălalt nu doar ca pe un adversar, ci ca pe un trădător al valorilor comune. Când cineva care îți seamănă îți contestă identitatea, conflictul devine visceral, iar compromisul aproape imposibil”, susține el. Generalul compară actuala confruntare cu războiul din fosta Iugoslavie, unde crimele și atrocitățile au șocat lumea.
Percepții diametral opuse
Predoiu explică faptul că Moscova și Kievul privesc apropierea culturală în mod total diferit. „În logica Moscovei, diferențele politice dintre cele două state nu sunt doar divergențe de viziune, ci trădări intolerabile. Retorica lui Putin despre «reintegrarea» Ucrainei se bazează exact pe această percepție: Ucraina nu este văzută ca un stat străin, ci ca o parte a aceluiași univers cultural, care trebuie «recuperată» cu orice preț. Astfel, violența extremă a acestui război nu este doar un instrument strategic, ci și expresia unei dorințe de a reface ordinea percepută ca naturală. Privită dinspre Ucraina, apropierea culturală nu este o punte, ci o povară istorică. Pentru Ucraina, diferențele politice nu sunt o «trădare», ci o încercare de emancipare, de afirmare a unei identități proprii. Rusia vede apropierea ca pe o legătură ce trebuie restaurată, Ucraina o percepe ca pe o capcană din care trebuie să scape”, explică generalul.
Paradoxul din interiorul Uniunii Europene
Generalul vorbește și despre un paradox european. „Paradoxal, în interiorul Uniunii Europene, cele mai reținute state în a sprijini Ucraina sunt Ungaria și Slovacia – exact țările care, conform aceluiași model Hofstede, sunt cele mai apropiate cultural de Ucraina. Teoretic, tocmai această apropiere ar fi trebuit să le facă mai empatice, mai capabile să înțeleagă motivațiile Kievului. În realitate, efectul este invers: asemănarea scoate în evidență defectele și slăbiciunile Ucrainei, pe care aceste state le percep direct, fără filtrul idealizant al distanței. Ungaria și Slovacia aleg astfel o poziție pragmatică, protejându-și propriile interese regionale și păstrând o distanță calculată față de conflict. La polul opus, SUA, Marea Britanie, Germania și Franța, care sunt foarte diferite cultural de Ucraina, se dovedesc cei mai entuziaști susținători ai Kievului, declarându-se gata să îl sprijine «cu orice preț»”, arată Silviu Predoiu.
De ce Vestul vede altfel conflictul
El oferă și o explicație pentru această situație. „Explicația stă în distanța culturală: pentru aceste state, Ucraina nu este percepută în complexitatea sa reală, cu toate nuanțele și contradicțiile interne, ci ca un simbol. Ea devine «linia de front» a valorilor occidentale împotriva autoritarismului rus. Lipsa unei înțelegeri profunde le permite acestor state să proiecteze asupra Ucrainei propriile idealuri și speranțe, transformând conflictul într-o cauză abstractă, ușor de comunicat politic. În realitate, însă, Ucraina funcționează pe baze culturale mult mai apropiate de Rusia decât de Occident, ceea ce înseamnă că, indiferent cât sprijin militar și financiar primește, transformarea ei într-o societate occidentală nu este un proces automat și nici garantat”, subliniază Predoiu.
Pozițiile diferite ale liderilor americani
Analiza se extinde și asupra modului în care Statele Unite au tratat conflictul, în funcție de administrație. Barack Obama a refuzat să trimită arme Ucrainei, Joe Biden a susținut Kievul, iar Donald Trump, revenit la Casa Albă, s-a poziționat ca lider care caută pacea. „Această înțelegere diferită a conflictului se reflectă clar în politica americană. Sub Joe Biden, SUA a adoptat o poziție de implicare totală, tratând războiul ca pe o confruntare existențială între democrație și autoritarism. În schimb, Donald Trump, prin instinctul său pragmatic, pare să fi intuit – fără să o spună explicit – că acest conflict nu este despre valori complet opuse, ci despre o confruntare între două națiuni aproape identice cultural. Într-un asemenea context, susținerea necondiționată a uneia dintre părți devine riscantă, pentru că nu există o linie clară între «bun» și «rău» la nivelul valorilor fundamentale. Trump a înțeles, probabil, că victoria Ucrainei nu garantează occidentalizarea regiunii, ci doar înlocuirea unui actor dominant cu altul, provenind din același tipar cultural. De aici și strategia lui mai rezervată, axată pe negociere și pe evitarea unei implicări nesfârșite – nu din simpatie pentru Rusia, ci dintr-un calcul rece și realist. Privit din această perspectivă, războiul din Ucraina nu mai este o confruntare clară între bine și rău, între democrație și autoritarism, ci o dramă culturală complexă”, afirmă generalul.
Un conflict fratricid fără ieșire rapidă
Predoiu conchide că „Rusia și Ucraina, doi «frați culturali», se distrug reciproc, fiecare considerându-l pe celălalt un trădător. Vecinii apropiați, care înțeleg foarte bine realitatea ucraineană, aleg să păstreze distanța. În schimb, Occidentul îndepărtat, care înțelege cel mai puțin, devine cel mai pasionat susținător al unei cauze pe care o percepe simbolic, nu realist. Această abordare poate ajuta pe cei deschiși la o discuție obiectivă, dincolo de lozinci și ștampile, în înțelegerea paradoxurilor actuale, arătând totodată că, în relațiile internaționale, cultura contează la fel de mult ca geopolitica sau economia. Fără a înțelege rădăcinile culturale ale unui conflict, sprijinul extern riscă să fie ineficient sau chiar contraproductiv. Cel care nu înțelege cine sunt cu adevărat actorii implicați ajunge să lupte într-un război al altora, pentru idealuri pe care nu le controlează și care, în final, pot pune în pericol securitatea propriilor cetățeni”, încheie fostul șef al SIE.
